monitorulcj.ro Menu
Politică

Cu cine merge USR la alegerile parlamentare. Emanuel Ungureanu deschide lista pentru Camera Deputaţilor.

Uniunea Salvaţi România (USR) Cluj şi-a stabilit candidaţii la alegerile parlamentare, iar primul pe lista pentru Camera Deputaţilor este ONG-istul Emanuel Ungureanu. Acesta îşi propune să facă măcar o lege după ce ajunge în Parlament şi anume Legea Adina Bleotu, pentru un sistem de transplant care să nu lase loc discriminărilor.

ONG-işti, ingineri şi activişti, pe lista USR

Lista pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Emanuel Ungureanu ( ONG-ist), urmat de Adrian Dohotaru (activist civic) Adriana Cristian (specialist IT), Ovidiu Nistor (jurist) şi Andrei Suciu (inginer).

La Senat lista este deschisă de Mihai Goţiu (jurnalist) urmat de Liviu Ceclan (inginer) şi preşedintele filialei Turda a USR şi de Romana Harosa (avocat).


Lista candidaţilor USR Cluj va trece şi prin filtrul Comisiei de Etică de la Bucureşti a partidului.

„Transplantul trebuie să fie accesibil tuturor, fără discriminări”

Candidatul USR la Camera Deputaţilor Emanuel Ungureanu, este preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie Delia Grădinaru și se ocupă de zeci de copii și tineri care fac dializă.


Ungureanu spune că în domeniul sănătăţii, sistemul transplaturilor trebuie să nu mai lase loc discriminărilor. “Candidez pentru că sunt foarte convins că oamenii care au demonstrat că pot fi hotărâţi, pot să aducă în domeniul transplantului din România un sistem care să facă astfel încât accesul la transplant să fie permisiv tuturor, fără a mai exista discriminări.

Al doilea obiectiv este acela de a lupta pentru depolitizarea domeniului sănătăţii. Toată lumea ştie în oraş că managerul Spitalului Judeţean Petru Şuşcă are în spate PSD ul. Acelaşi lucru se întâmplă spre exemplu la Spitalul de Copii, toată lumea ştie că acolo este un fief al fostului PDL şi că domnul Aldea este omul lui Adrian Videanu.


Niciodată n-o să pot să lupt mai mult decât pentru copiii pe care i-am cunoscut şi pentru această boală cumplită numită boala cronică. Aici este ţinta mea. Cred că un parlamentar trebuie să construiască legi, iar eu vreau să construiesc Legea Adina Bleotu, după fetiţa care a murit şi despre care s-a auzit în contextul cazului Arşinel, vreau în numele acelei fete batjocorite de sistemul sanitar să fac o lege a transplantului care să fie perfect compatibilă cu ce se întâmplă în acest domeniu în Europa. Vreau să fac măcar o lege în patru ani”, spune Ungureanu.  

Un alt obiectiv al lui Emanuel Ungureanu este câştigarea încrederii românilor în Parlamentul României. „Un al treilea obiectiv major este că vreau să cred că în noul Parlament vor intra mai mulţi parlamentari curaţi decât în vechiul Parlament. De la 15% m-aş bucura să existe mai multă încredere, pentru că eu am primit acum un cec în alb(...). Am ajuns peste noapte cap de listă pentru o organizaţie de care sunt absolut impresionat, de calitatea oamenilor de acolo. Sunt foarte mândru de aceşti oameni”, mai spune Ungureanu.