monitorulcj.ro Menu
Politică

PNL face promisiuni electorale pe bandă rulantă

Încă o promisiune electorală în decurs de două zile de la PNL: liberalii promit dublarea salariilor medicilor "încă de la începutul guvernării". Promisiunea vine după ce aceştia au adoptat o rezoluţie privind salarizarea primarilor, dar şi o creştere medie de 22% a salariilor pentru funcţionarii publici, începând cu 2017.

Liderul PNL Alina Gorghiu a anunţat pe pagina sa de Facebook că PNL are "un plan ambiţios" pentru Sănătate: dublarea salariilor medicilor încă de la începutul guvernării, construirea a 8 spitale regionale, precum şi 900 de construcţii tip Casa medicului.

Ea îşi motivează propunerea prin faptul că "80% dintre absolvenţii de Medicină vor să plece din România". "Când trebuie să meargă la medic sau au nevoie să se interneze într-un spital de stat, aceeaşi dorinţă îi încearcă şi pe pacienţi".


Co-preşedintele PNL atacă PSD considerându-l vinovat că nu a început construirea celor 8 spitale regionale aflate în proiect, atunci când a fost la putere.

"PNL are un plan ambiţios pentru Sănătate: dublarea salariilor medicilor încă de la începutul guvernării, construirea celor 8 spitale regionale pe care PSD nici nu le-a început cât a fost la putere, 900 de construcţii tip Casa medicului - cabinet medical şi locuinţă pentru medicii din rural şi din oraşele mic", a scris liderul liberal.


Potrivit acesteia, un guvern liberal le va putea duce la îndeplinire. "Nu vom putea rezolva criza din Sănătate fără să direcţionăm resurse importante spre acest sector", a mai spus Gorghiu.

Liberalii, reuniţi vineri în cadrul Ligii Aleşilor Locali, au adoptat o rezoluţie privind salarizarea primarilor, dar şi o creştere medie de 22% a salariilor pentru funcţionarii publici, începând cu 2017.


În acest context, primarul Clujului, Emil Boc, a declarat, vineri, că diferenţele dintre salariile din administraţia centrală şi locală trebuie reduse şi că primarii au nevoie de salarii „decente” care să le asigure o pensie mai mare, afirmând că pensiile speciale creează dezechilibre.

"Principiul care trebuie să rămână în România este următorul, în primul rând voi milita întotdeauna pentru desfiinţarea pensiilor speciale. Am apreciat şi apreciz că, în faţa legii, toţi trebuie să fim egali. Aceasta înseamnă să ai un salariu decent pentru a avea o pensie decentă. Nu sunt de acord cu pensii speciale pentru a crea categorii privilegiate. Din această perspectivă şi pentru administraţia publică locală este de preferat şi de dorit să ai salarii decente pentru a avea pensii decente şi să nu existe discrepanţe atât de mari între salarizarea din administraţia centrală care este de două, de trei ori mai mare decât salarizarea din administraţia locală. Despre aceste principii vorbim nu neapărat despre cuantum”, a declarat primarul municipiului Cluj, Emil Boc, prezent la Liga Aleşilor Locali PNL, la Braşov.