monitorulcj.ro Menu
Politică

Macovei cere excluderea ''imediată'' a lui Ponta din Baroul Bucureşti: A intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen.

Europarlamentarul Monica Macovei cere din nou, după ce Ministerul Educaţiei i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor, excluderea ''imediată'' a social-democratului din Baroul Bucureşti.

''Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, aşa încât nu mai poate rămâne nicio clipă în Baroul Bucureşti'', a explicat Monica Macovei.

În solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti, Ion Dragne, Macovei subliniază că fostul premier nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat, el fiind primit la cerere, cu scutire de examen, pe baza diplomei de doctor în drept.


''Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului Bucureşti excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de «renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti», însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca Universitatea Bucureşti să accepte sau nu «renunţarea» la titlul de doctor în drept. Consider ca situaţia era clară şi în ianuarie 2015, când am solicitat in scris excluderea din Baroul Bucureşti a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunţa la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept'', arată Macovei.

''Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea'', conchide europarlamentarul.


Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat luni ordinul de ministru prin care se retrage titlul de doctor acordat în 2003 fostului premier Victor Ponta, au anunţat oficiali din ministerul Educaţiei, decizia putând fi atacată în instanţă de către Ponta. În ordinul de ministru emis luni se arată că "se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept, acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nr 5663 din 15.12. 2003".

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare a respins în data de 27 iulie contestaţia lui Victor Ponta la decizia consiliului de retragere a titlului de doctor.