monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce promisiuni le fac clujenilor consilierii social democrați

În campania electorală partidele și candidații promiteau marea cu sarea. Acum, după ce și-au câștigat mandatele pentru următorii patru ani, la fel, aleșii se lansează în proiecte mărețe. Rămâne de văzut în ce măsură se vor ține de cuvânt și cât din ce promit acum vor și face concret, în următorii patru ani. Noi vom fi cu ochii pe ei.

Asemenea reprezentanților UDMR, consilierii PSD+ALDE din forul local Cluj-Napoca recunosc că una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă clujenii rămâne infrastructura. Și ei promit că în următorii patru ani, aceasta va fi principala prioritate. În forul local, PSD are cinci reprezentanți. Dintre aceștia, noul consilier Corina Croitoru nu a putut fi contactată pentru a ne spune ce proiecte are pentru următorii patru ani.

Adrian Mureșan este inginer de profesie și se află în Consiliul Local la al doilea mandat. Acesta promite că se va axa pe proiecte care vizează domeniul economic în Cluj.


“Pe lângă problemele care țin de infrastructură, transport public în Cluj-Napoca, cultură, refațadizare, am trei mari priorități care țin de domeniul economic. Cred că cel mai important este să fie create locuri de muncă în municipiul Cluj-Napoca și să fie mai bine plătite. Cred că este foarte important să aducem laolaltă producătorii și investitorii. Clujul este foarte dezvoltat pe acest segment în domeniul IT, iar eu cred că trebuie să se dezvolte toate sectoarele în privința locurilor de muncă, de exemplu în sectorul automotive și construcții mașini.

Alte priorități sunt încurajarea antreprenorilor în Cluj și nu în ultimul rând încurajarea inovației, iar aici cred că Primăria va trebui să dezvolte parteneriatele cu universitățile”, spune consilierul.  


Andras Tothfalusi este de profesie inginer calculatoare și totodată, absolvent de ISE din cadrul UBB Cluj. El se află la primul său mandat în CL Cluj.

“Îmi doresc să atragem fonduri europene necesare pentru reabilitarea orașului vechi, refațadizare.Tot prin fonduri să atragem resurse pentru realizarea centurilor, decongestionarea traficului. Cred că trebuie de asemenea, să implementăm Planul Urbanistic General, pentru că el există deja. De asemenea, în ce privește solicitarea UDMR referitoare la instalarea plăcuțelor bilingve, susțin această inițiativă pentru că din punctul meu de vedere este o cerință normală”, spune consilierul.


Dan Morar este de profesie economist și este la al doilea mandat în Consiliul Local Cluj-Napoca.

„Am în vedere priorități care țin de mobilitatea urbană- locuri de parcare, semaforizare inteligentă, parkinguri la intrarea în oraș și în cartiere. Înlocuirea unei părți de garaje vechi cu parcări pe structuri metalice este o altă prioritate. Totodată am în vedere amenajarea podurilor și iluminarea lor, nu în ultimul rând acordarea sprijinului pentru școlile de cartier și aici mă refer acum la Ion Creangă și Iuliu Hațieganu pentru a cumpăra o clădire”, spune Morar.


Horia Nasra este de profesie profesor și este la primul său mandat în Consiliul Local. Nasra deține în prezent și funcția de președinte PSD Cluj.

„Prioritatea numărul1 a noastră este infrastructura, problema traficului. Vrem să venim cu câteva idei din toamnă, nu înainte de alegeri, vrem să oferim soluții pe termen lung, nu promisiuni electorale. Alte două probleme sunt reabilitarea și modernizarea școlilor și spitalelor din Cluj-Napoca”, spune Nasra.