monitorulcj.ro Menu
Politică

Zegrean despre dezincriminarea conflictului de interese: Toate legile trebuie respectate

Judecătorul CCR Augustin Zegrean a declarat miercuri, îniantea începerii şedinţei Curţii în care se judecă dezincriminarea conflictului de interese şi statutul aleşilor locali, că ”toate legile trebuie respectate” şi că în ”codul penal nu se vorbeşte despre o categorie anume de oameni”.

Zegrean despre dezincriminarea conflictului de interese: Toate legile trebuie respectate

”În general, codul penal nu vorbeşte despre o categorie anume de oameni, se referă în mod general. Nu trebuie să scrie în lege că n-ai voie să furi ca să ştii că nu trebuie să furi, de exemplu. Aţi văzut scris în vreo lege că n-ai voie să furi sau n-ai voie să omori? Nu scrie aşa ceva. Toate legile trebuie respectate. Dacă n-ar trebui, nu s-ar mai face sau ar scrie acolo: respectă numai cine vrea”, a declarat judecătorul Augustin Zegrean.

El a mai spus că nu-şi aminteşte să mai fi fost sesizată la Curtea Constituţională o lege chiar de către cei care au iniţiat-o şi votat-o în Parlament.