monitorulcj.ro Menu
Politică

Miercuri aflăm dacă vom vota de două ori la locale sau doar o dată

Judecătorii Curţii Constituţionale vor discuta sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur în şedinţa de miercuri, 4 mai, cu două zile înainte de startul campaniei electorale.

Jurnalistul Liviu Avram a declarat, săptămâna trecută, că Tribunalul Bucureşti a decis transmiterea către CCR a sesizării sale privind excepţia articolelor din lege privind numărul necesar de semnături pentru un candidat independent şi organizarea alegerilor locale într-un singur tur.

Astfel, Liviu Avram şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei, depunând o listă cu doar trei semnături de susţinere, demers care i-a permis să aducă în atenţia CCR articolul 50, alineatul 2 (Legea 115/2015-n.r.), cerând în aceeaşi sesizare şi extinderea controlului CCR asupra articolului 101, alineatul 2 care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.


''Am găsit temei de neconstituţionalitate şi în articolul care impune un anume număr de semnături pentru candidaţii independenţi. Pentru municipiul Bucureşti mi-a rezultat că se cer 18.000 de semnături şi am folosit ca precedent decizia CCR din februarie 2015 care a spus că 25.000 de mii de semnături pentru înfiinţarea unui partid este o cerinţă excesivă. Parlamentul a luat act de acea decizie şi a spus că se pot înfiinţa partide doar cu trei semnături de susţinere. Luând ca model ceea ce a decis Parlamentul, am depus o candidatură pentru funcţia de primar general al Capitalei, doar cu trei semnături, ca fiind singurul reper legal de care m-am putut agăţa ca să demonstrez că şi 18.000 este mult, ca şi 25.000, presupunând un efort logistic similar'', a exlicat Avram.

El a adăugat că a cerut extinderea controlului CCR şi asupra alegerii primarilor într-un singur tur, afirmând că cei care candidează independent trebuie să îndeplinească condiţii exigente de reprezentativitate, în timp ce pentru cei aleşi legea coboară sub standardul constituţional criteriul de reprezentativitate.