monitorulcj.ro Menu
Politică

Câţi bani cheltuie Liviu Alexa pentru campania electorală şi de unde-i are?

Unul dintre candidații la Primăria Cluj-Napoca, Liviu Alexa, a spus care sunt sursele sale de venit, ce buget are pentru campania electorală şi cum reuşeşte ca postările sale să ajungă la oamenii care nici măcar nu i-au dat like pe Facebook.

Jurnalistul şi omul de afaceri Liviu Alexa a anunțat că va intra în cursa pentru fotoliul de primar încă din vara anului trecut.

De unde câştigă bani?

Liviu Alexa spune că are trei surse de venit: ziarul pe care-l coordonează, o sală de sport şi o agenţie de marketing.


„Eu câştig bani din ceea ce scriu la ziar, chiar dacă sunt şi managerul ziarului. De asemenea, am investiţii într-o sală de sport, Gimmy se numeşte, şi care-mi produce venituri constante de mai multă vreme şi de asemenea am o participaţie într-o agenţie de marketing. Tot aşa, pe proiecte, pe drepturi de autor şi aşa mai departe”, a declarat Liviu Alexa.   

Pe ce îşi cheltuie banii?

Candidatul la Primăria Cluj-Napoca susţine că-şi cheltuie banii pe haine, câte un concediu o dată la doi sau trei ani sau cărţi.


„Eu sunt o persoană modestă ca şi necesităţi fiindcă muncesc foarte mult şi nu am timp să fac shopping. Pasiunea mea e munca şi chiar dacă sună clişeic este o realitate. În general o dată la şase luni îmi adaptez garderoba şi dacă e să fac, fac un concediu o dată la doi sau trei ani. Cam astea-s cheltuielile pe care eu le am mai importante. Pe cărţi câteodată când am timp să mai dau o tură prin librării. Îmi place să mă plimb prin magazinele astea mici de artişti locali. Nu-i ceva deosebit. În principiu îmi încep ziua de muncă la 7 şi la ora 01:00 noaptea o termin și mă bag în pat. Nu am case, locuiesc în chirie de la 18 ani. Am mentalitate nemţească, consider că nu trebuie să bag bani în ziduri şi că pot să fac lucruri mai bune cu ei decât să dau sute de mii de euro pe o casă. Îmi cumpăr haine din mai multe magazine: Zara, costumele mi le cumpăr de la magazinul local Rialda, nimic special. Cu siguranţă nu de la Luis Vuitton. O mare parte din garderobă eu mi-o păstrez foarte bine aşa că nu am ce să schimb foarte mult. Am haine pe care le folosesc timp de doi sau trei ani”, a menţionat Alexa.

Ce buget are pentru campania electorală?

Fiind în campanie de peste un an de zile acesta şi-a organizat cheltuielile astfel în cel mai mic detaliu. Până acum, susţine acesta, a cheltuit cel mult 30.000 de euro.


„N-am un buget previzionat strict deoarece eu fac asta de peste un an. Eu sunt în campanie de peste un an de zile şi mi-am drămuit cheltuielile şi le-am împărţit constant şi cred că a fost o bună strategie. Probabil în campania efectivă, adică luna viitoare, bugetul meu se extinde undeva la 40.000 de euro sau 50.000. În ultimul an nu cred că am cheltuit mai mult de 30.000 de euro”, a explicat Alexa.

Cât plăteşte pentru postările sponsorizate de pe Facebook?

Liviu Alexa susţine că săptămânal plăteşte aproximativ 300 de dolari pentru postările sale de pe Facebook, astfel încât ideile şi propunerile sale să ajungă la câţi mai mulţi oameni. Acesta consideră că prezenţa sa în mediul online este cea mai bună în acest moment, însă Facebook şi mediul online nu sunt totul.


„Eu am ajuns la un nivel, cred, datorită faptului că lucrez în marketing în care am putut testa foarte mult Facebook şi am cheltuit bugete şi cu folos şi fără folos până am găsit cele mai eficiente ore şi cele mai eficiente targeturi cărora să le adresez reclamele. Iar asta cred că a avut efecte. În acest moment bugetul meu este undeva la 300 de dolari pe săptămână în ultima vreme. Câteodată 500, dar nu mai mult că nu-mi permit. Aş băga şi mai mulţi bani pentru că este o armă extraordinară de comunicare, dar cred că am ajuns la rezultate aşa de bune pentru că îmi dozez eforturile şi targetez foarte bine. Dacă am un mesaj care este dedicat tinerilor sau femilor tinere eu doar la asta mă concentrez. Să arunci bani pe geam, toată lumea ştie. Să-i cheltui cu eficienţă cred că acolo este cheia. Facebook poate să fie o maşină de tocat bani dacă nu eşti atent, dar poate fi şi un mare ajutor.

Iar prezenţa mea pe online consider că este cea mai bună în acest moment din toate punctele de vedere. Sunt singurul candidat care are un site complet şi cu o ofertă variată, sunt singurul candidat care are o prezenţă constantă pe Facebook de foartă multă vreme şi care se joacă cu Facebook, în sensul că punem şi comunicări video şi texte pline şi aşa mai departe. Eu îmi aloc foarte multă vreme şi mersului pe teren. Undeva la trei sau patru ore pe zi sunt pe teren în zonele, să spunem, unde Facebook nu este tot timpul prezent ca mijloc de comunicare. Facebook e doar o parte din campania mea”, a precizat.         


Cel mai scump obiect

Cel mai scump obiect pe care-l are este o pianină în valoare de aproximativ 1200 – 1500 de euro la care mai cântă seara când are timp.

Ce maşină conduce?

Liviu Alexa spune că cel mai des circulă cu taxiul.

„Eu nu conduc. Am o Skoda Octavia, în sensul că la firmă, pe care o folosesc pentru serviciu, dar în general în viaţa privată întotdeauna circul cu taxiul. De zeci de ani circul cu taxiul. Mă ştiu toţi taximetriştii. Prefer să mă deplasez rapid, cu oameni care cunosc oraşul. Eu şi vorbesc mult la telefon şi atunci să conduc mi-ar dăuna, nu m-ar face atent”, a conchis Liviu Alexa.