monitorulcj.ro Menu
Politică

Pensiile speciale pentru aleşii locali vor fi finanţate de la bugetul local

Comisia juridică a adoptat, joi, un raport favorabil legii pensiilor aleşilor locali, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, afirmând că legea a fost pusă în acord cu recomandările CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finanţare şi data intrării în vigoare, 1 ianuarie 2017.

"Am ţinut cont de observaţiile CCR şi am refăcut proiectul trimis la reexaminare, astfel că am stabilit foarte clar căror categorii se adresează acest proiect de lege şi discutăm despre indemnizaţii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene. Deci, sunt excluşi consilierii locali şi judeţeni", a susţinut deputatul PSD Florin Iordache.

Aleşii vor primi indemnizaţia dacă au minim un mandat încheiat sau în funcţie de numărul de luni în care a fost în funcţie. Deputaţii din comisia juridică au interzis cumularea indemizaţiilor speciale şi au scos de sub incidenţa actului normativ aleşii acuzaţi de fapte de corupţie săvârşite în perioada mandatului.


"Am prevăzut foarte clar că pentru a primi această indemnizaţie este necesar minim un mandat întreg, restul primesc în funcţie de câte luni a avut respectivul ales. Am stabilit foarte clar că dacă un ales local a fost şi parlamentar nu poate primi această indemnizaţie concomitent cu indemnizaţia de parlamentar. De asemenea, am stabilit că poate primi această indemnizaţie în condiţiile în care îndeplineşte condiţiile de vârstă şi este pensionat potrivit legii, deci nu este pensie publică şi nu este pensionat anticipat. Aleşii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie în perioada mandatului nu pot primi această indemnizaţie", a explicat deputatul PSD.

Deputaţii au mai stabilit ca indemnizaţia să intre în vigoare cu data de 1 ianuarie 2017, urmând ca prin norme comune ale ministerelor de resort să se stabilească formatul de cerere şi cui se adresează.


"Ca sursă de finanţare este bugetul local şi cererea se face către consiliul local sau judeţean al cărui membru a fost alesul local", a mai spus Iordache.

"Era discriminatoriu pentru aleşii locali să le cerem performanţă, să îşi conducă bine comunităţile (era normal-n.r.) ca pentru perioada în care şi-au condus comunităţile să primească această indemnizaţie", a susţinut deputatul PSD.


Întrebat cum văd cetăţenii această lege, când aleşii locali "fac coadă la DNA", Florin Iordache a susţinut că legea prevede clar ca alesul local care este condamnat pentru fapte de corupţie să nu primească pensie specială

Legea va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor, săptămâna viitoare, urmând să fie transmisă Senatului, cameră decizională.