monitorulcj.ro Menu
Politică

Klaus Iohannis: Nu putem permite ca persoane care s-au îmbogățit prin încălcarea legii să se bucure de foloasele necuvenite

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că trebuie să existe o acțiune coerentă a autorităților și operaționalizarea instituțiilor cu atribuții în cazul recuperării prejudiciilor produse statului prin fapte de corupție comise de persoane pentru care s-a stabilit vinovăția.

"O temă importantă rămâne recuperarea prejudiciilor produse statului prin fapte de corupție comise de persoane pentru care s-a stabilit vinovăția prin decizie judecătorească definitivă. Nu putem permite ca persoane care s-au îmbogățit prin încălcarea legii penale să se bucure în continuare de respectivele foloase necuvenite. Cred, din acest punct de vedere, că avem nevoie de acțiune coerentă din partea autorităților și că trebuie operaționalizate cu adevărat instituțiile cu atribuții, care să recupereze prejudiciile", a spus Iohannis la prezentarea bilanțului DNA pe anul trecut.

El a remarcat menținerea stabilității cadrului legislativ și faptul că s-a evitat "pericolul unor legi sau alte acte normative care ar fi riscat să îngrădească lupta anticorupție, cum ar fi amnistia și grațierea, sau modificări intempestive la Codul penal sau la Codul de procedură penală".


În schimb, șeful statului a punctat că încuviințarea de către Parlament a cererilor justiției rămâne însă un capitol cu restanțe periodice.

"Doresc să subliniez încă o dată faptul că imunitatea parlamentară nu are voie să se transforme într-o piedică împotriva luptei anticorupție", a completat Iohannis.


Președintele Klaus Iohannis a mai declarat că flagelul corupției afectează încă profund România, subliniind că lupta anticorupție trebuie să continue cu motoarele turate la maximum și DNA să fie un jucător concentrat în acest caz.

"Flagelul corupției continuă, din păcate, să afecteze profund societatea noastră. De aceea, lupta împotriva corupției nu numai că nu s-a încheiat, dar trebuie să continue cu motoarele turate la maximum, iar DNA va trebui să rămână un jucător concentrat în combaterea acestui fenomen extrem de nociv pentru societate", a spus șeful statului la prezentarea bilanțului DNA pe anul trecut, care relevă că în 2015 au fost trimise în judecată 497 de persoane cu funcții de conducere, dintre care 32 sunt demnitari.


Iohannis a subliniat că, în paralel, este necesară dezvoltarea unor politici publice și a unei legislații care să pună accent și pe educarea cetățenilor, în special a tinerilor, cu privire la efectele negative ale corupției de orice fel, precum și pe măsurile de prevenire a faptelor de corupție.

Etichete: coruptie DNA