Politică
PSD, în campanie electorală? Social democrații cer demisia ministrului Sănătăţii
Social democrații mai cer o demisie. Liderii PSD au finalizat textul moţiunii simple "Guvernul tehnocrat este puternic virusat! Şi frustrat! Şi nevaccinat!", care va fi depusă împotriva ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. Documentul va fi discutat, marţi, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.
PSD îi cere ministrului Sănătăţii să îşi dea demisia, pentru că a demonstrat că nu este capabil să gestioneze o criză precum cea care a izbucnit la Argeş.
”Dacă nu sunteţi în stare să aflaţi cauza îmbolnăvirilor, să coordonaţi modul de intervenţie, sau măcar să comunicaţi cetăţenilor măsurile ce se impun, este cazul să recunoaşteţi că nu aveţi capacitatea de a gestiona un sistem medical şi să lăsaţi profesioniştii să intervină! Sănătatea nu este o joacă, domnule ministru, ci un lucru fundamental pentru România! Până nu este prea târziu, faceţi un gest de onoare şi plecaţi, copiii noştri merită un sistem medical care să intervină la timp, merită implicare totală, ceea ce dumneavoastră aţi arătat că vă lipseşte cu desăvârşire! Ajunge cu experimentele, cu diletantismul şi nepăsarea, spre binele copiilor noştri!”, se arată în draftul moţiunii depuse de PSD.
Pe de altă parte, liderii PSD cer continuarea politicilor asumate de guvernul Ponta.
În draftul moţiunii, PSD are trei puncte în care îi solicită ministrului Sănătăţii să ia măsuri de urgenţă pentru reformarea sistemului sanitar în aşa fel încât să preîntâmpine cazuri precum cel al bebeluşilor de la Argeş.
Săptămâna trecută, președintele PSD, Liviu Dragnea, declara că va analiza "foarte serios" eventualitatea depunerii unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernul României și a premierului Dacian Cioloș.