Politică
Spitalul de Urgenţă, construit exclusiv din fonduri private
Studiul de oportunitate pentru spitalul din Floreşti, supus aprobării plenului Consiliului Judeţean. Costurile spitalului sînt estimate la 151 de milioane de euro. Studiul de oportunitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă va fi supus aprobării consilierilor judeţeni în şedinţa ordinară de mîine. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe (foto), a explicat că acesta este primul pas în vederea realizării unui parteneriat public privat pentru construirea obiectivului. “Acest studiu de oportunitate face o analiză foarte clară a sistemului medical din judeţul Cluj şi a necesităţii construirii unui astfel de spital. În acest moment nu există în Cluj o asemenea unitate spitalicească monobloc sau o unitate compactă de urgenţă.
Serviciile medicale din regiune şi din judeţ funcţionează în clădiri separate, unele aflate chiar la distanţe foarte mari. Judeţul Cluj va fi primul beneficiar al acestui spital, iar acest lucru probabil că va determina o reorganizare a unităţilor spitaliceşti din oraş”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean.
După aprobarea studiului de oportunitate, următorii paşi vor fi întocmirea unui studiu de fundamentare privind parteneriatul public privat, publicarea unui anunţ de intenţie, primirea de scrisori de intenţie, negocierea cu părţile interesate şi încheierea unui contract cu un investitor.
Alin Tişe a precizat că Ministerul Sănătăţii a estimat costurile acestui spital la aproximativ 151 de milioane de euro. “Sperăm să avem şanse să găsim un investitor. Consiliul Judeţean nu îşi permite să cheltuie nici un ban din bugetul propriu pentru acest obiectiv. Noi doar vom pune la dispoziţie terenul, iar investitorul va veni cu banii. Dacă nu vor exista investitori interesaţi, ne gîndim şi la alte soluţii. Guvernul sau Ministerul Sănătăţii ar trebui să se implice financiar în construirea spitalului, de care vor beneficia mai multe judeţe din regiune”, a spus Alin Tişe.
800 de paturi şi heliport
Spitalul Regional de Urgenţă Cluj ar urma să aibă peste 800 de paturi, în jur de 23 de secţii şi va fi dotat cu un helioport. Spitalul va fi construit pe o suprafaţă de 14 hectare din comuna Floreşti, care a aparţinut în trecut Ministerului Apărării Naţionale.
“Estimăm că spitalul va fi construit pe o suprafaţă de 8-9 hectare, urmînd ca investitorul să folosească restul terenului pentru alte construcţii. Investitorul îşi va recupera banii din administrarea spitalului în regim privat. Pe lînga partea de urgenţe, care va fi gratuită, investitorul va administra spitalul aşa cum va dori. În Anglia, spre exemplu, există o tradiţie în construirea de spitale în parteneriat public privat”, a mai explicat Tişe.
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai adăugat că termenul de execuţie al spitalului va fi, cel mai probabil, de cel puţin patru ani.