monitorulcj.ro Menu
Politică

Parlamentarii legiferează pentru ei

Parlamentarii îşi perfecţionează metodele prin care dau legi în favoarea lor. Deși sesiunea parlamentară abia a început, aleșii nu prea au chef de muncă sau dacă muncesc, o fac pentru ei.

Mai nou, parlamentarii așteaptă ca proiectele să treacă tacit de prima Cameră sesizată, iar apoi, fără vreo dezbatere, le adoptă în Camera decizională.

Nu uită de pensiile speciale

Mai exact, actul care reglementează pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor tocmai a fost aprobat de o comisie care nu s-a întrunit.


Fără să se întâlnească într-o şedinţă, aleşii din comisia de statut au întocmit, săptămâna trecută un raport la legea pensiilor speciale, prin care şi-au stabilit beneficiile de după ieşirea din câmpul muncii. Cine va poposi un an în Parlament va primi 1.500 de lei, iar suma creşte proporţional cu numărul de mandate. Decizia a fost luată în unanimitate, potrivit digi24.ro. Contrar poziţiei oficiale a PNL, deputatul Mircea Toader, membru al comisiei de statut, s-a exprimat în favoarea ideii. El este la al treilea mandat şi ar urma să primească la pensie, dacă legea intră în vigoare, un bonus de peste 4.400 de lei.

Parlamentarii nu mai dezbat legi

O altă metodă folosită de aleşi ca să nu atragă atenţia asupra unor legi vulnerabile este absenţa dezbaterilor. Anul acesta, 56 de acte normative au fost aprobate în acest fel.


„Sunt proiecte de lege care se aşteaptă în mod voit să se aprobe tacit pentru a nu se dezbate în plenul camerei”, spunea liberalul Eugen Nicolăescu.

Dincolo de declaraţii politice, metoda este des folosită de aleşi. Aşa au fost majorate salariile funcţionarilor de la Preşedinţie şi Guvern cu 70%. Mai exact, printr-un amendament strecurat, la Camera Deputaţilor, într-o lege adoptată tacit. La Senat, legea a fost votată, fără dezbatere, pe repede înainte, în ultima zi a sesiunii parlamentare de primăvară, împreună cu alte zeci de acte normative.


Anul trecut, două modificări la legea ANI, care îmblânzeau sancţiunile contra demnitarilor incompatibili, au trecut tot tacit. Intrarea în vigoare a acestora a fost blocată de Curtea Constituţională.

Cireașa de pe tort: legi pentru penali

Ultima încercare de a-și face legi pentru ei i-a vizat pe cei care au probleme cu legea. Finul premierului Victor Ponta vrea ca apelul de la completul de 5 judecători de la Înalta Curte să poată fi declarat doar în favoarea inculpatului.


Completul de 5 judecători al Instanței supreme nu va mai putea da sentințe mai grele decât cele stabilite de prima instanță –asta prevede un proiect de modificare a codului de procedură penală, care nu a trecut însă de Comisia Juridică. La completul de 5 judecători al Instanței Supreme ajung, în ultimă instanță, toate dosarele de corupție ale demnitarilor. Președintele PSD Liviu Dragnea ar putea fi unul dintre beneficiarii acestei modificări legislative. Dosarul ”Fraude la Referendum” este judecat acum de completul de cinci judecători de la Înalta Curte, iar în primă instanță liderul PSD a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Forul decizional este însă Senatul.

Unii parlamentari clujeni susțin însă că unele proiecte, cum ar fi cel al pensiilor speciale, trebuie să stimuleze tinerii politicieni.


“La Senat trec tacit multe proiecte. În cazul pensiilor speciale a existat dezbatere, comsia a admis obiecțiile președintelui. Acum va ajunge în plen, nu a trecut tacit și nu va trece tacit la cameră. Consider că acest proiect îi vizează pe tineri, pe de o parte, care trebuie stimulați. Pe de altă parte, trebuie comparate veniturile altor parlamentari din alte țări sau cele cele din Parlamentul Europen”, a spus Cornel Itu.

“Proiectul pensiilor de exemplu, acesta nu necesita dezbatere, pentru că este un proiect care venea practic la rediscutare. Unele proiecte trec tacit și la Senat și la Camera Deputatilor, mai exact la camera care nu este for decizional. În acest sens, chiar luni vor exista unele discuții cu șefii comisiilor de specialitate, pentru a nu se mai ajunge în aceste situații”, a declarat deputatul PNL Radu Zlati.