monitorulcj.ro Menu
Politică

Parcarea din Mihai Viteazu: patru zile, aproape 1.000 de euro

Primăria clujeană a câştigat aproape 1.000 de euro din administrarea parcării cu barieră din Piaţa Mihai Viteazu, în primele patru zile de la deschiderea acesteia.

Astfel, în perioada 14-17 iunie, încasările care au intrat în bugetul local din această parcare au fost de 4.035,5 lei. Vă reamintim că în Piaţa Mihai Viteazu au fost amenajate 74 de locuri de parcare. La fel ca şi în celelalte două parcări cu barieră din oraş, situate în  Pieţele Cipariu şi Unirii, aici se plăteşte un tarif de 2 lei/ora de staţionare, conform HCL nr. 400/20010. Noua parcare cu barieră este supravegheată video, iar programul este permanent. La intrarea în parcare se eliberează un tichet de acces pe baza căruia se efectuează plata, în funcţie de timpul de staţionare. Utilizatorul are obligaţia de a păstra tichetul, în baza căruia va face plata. Parcarea nu poate fi părăsită decât prin introducerea tichetului achitat în automatul aflat la bariera de la ieşire. Reprezentanţii Primăriei au atras atenţia că autoturismul trebuie poziţionat respectând limitele marcajului rutier care delimitează zona de parcare. Viteza de rulare în incinta parcării este de maxim 5km/oră, iar nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor, marcajelor rutiere şi a regulilor impuse atrage după sine sancţiunile contravenţionale legale. Achitarea taxei se face la casele automate de plată, la sfârşitul perioadei de staţionare, înainte de urcarea în autoturism, în calitate de pieton, utilizatorul având obligaţia de a părăsi incinta parcării în 10 minute de la efectuarea plăţii. M.O.