monitorulcj.ro Menu
Politică

Tişe vrea gară lângă Aeroportul Cluj

O adresă pentru înfiinţarea unei noi staţii CFR lângă Aeroport a fost trimisă deja către Regionala Cluj.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a anunţat ieri că a transmis o adresă către Regionala CFR Cluj prin care solicită spijin în vederea înfiinţării unei staţii CFR în apropierea zonei în care este amplasat Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, instituţie aflată în subordinea forului judeţean.

În acest fel, pasagerii aeroportului ar putea să aleagă şi calea ferată pentru a evita aglomeraţia de pe căile rutiere terestre. „Aeroportul Internaţional joacă un rol cheie în economia întregii regiuni de nord-vest a ţării. Încercăm să promovăm aici cele mai înalte standarde în calitatea serviciilor prestate, prin intermediul cărora să dezvoltăm, într-o manieră durabilă, un sistem aeroportuar performant, în contextul realizării accesului către infrastructuri adiacente şi facilităţi necesare activităţilor aeroportuare. Accesul pasagerilor la aeroport trebuie facilitat şi pe alţi vectori de transport, alături de cei rutieri. Sperăm ca în cel mai scurt timp să putem oferi clienţilor aeroportului şi posibilitatea folosirii eficiente a infrastructurii feroviare”, a declarat Tişe.

Gara, realizată pe un teren al RADJ?

Preşedintele Consiliului Judeţean spune că s-a gândit deja şi la un amplasament pentru viitoarea gară din zona aeroportului, pe care l-a propus conducerii Regionalei CFR. Astfel, conform adresei înaintate Regionalei CFR Cluj, înfiinţarea staţiei CFR se va putea realiza pe un amplasament acordat pe o suprafaţă de teren corespunzătoare, aparţinând Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene, entitate care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean.

Printre avantajele pe care le presupune înfiinţarea unei staţii CFR adiacentă zonei aeroportuare se numără dezvoltarea infrastructurii de transport terestru aferentă, în contextul optimizării accesului pasagerilor, creşterii numărului de frecvenţe cât şi modernizării facilităţilor aeroportuare.