Politică
Femeile din Parlament, mai harnice decât colegii lor. Cât de active au fost politicienele de la Cluj
Potrivit celei de-a treia ediții a raportului IAP (Indicele activității parlamentare), "cel mai harnic grup parlamentar este PNL" iar femeile continuă să fie "cele mai harnice din Parlament".
"Pentru monitorizarea activității parlamentare am creat un indice cu ajutorul căruia am clasificat activitatea partidelor parlamentare, a deputaților și senatorilor la nivel individual în actualul mandat. Indicele activității parlamentare (IAP) reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a aleșilor poporului în activitățile curente ale forului legislativ al României", explică prim-vicepreședintele PNL, Andreea Paul Vass.
Ea precizează că a tras o serie de concluzii pe baza celei de-a treia ediții a Raportului IAP, care se raportează "la primele 5 sesiuni parlamentare, 5 decembrie 2012—30 iunie 2015".
"Cel mai harnic grup parlamentar este PNL, care a înregistrat o creștere a IAP cu 85% în prezent față de iunie 2014, în primul an de la fuziunea dintre vechiul PNL și PDL. Numărul deputaților a crescut astfel de la 36, câți erau în iunie 2014, la 115 în prezent, iar cel al senatorilor de la 19, la sfârșitul lunii iunie 2014, la 62 în prezent", afirmă Andreea Paul.
Ea adaugă, citând același raport, că "femeile continuă să fie cele mai harnice din Parlament".
"Cele 66 de femei sunt în medie cu 48% mai active decât cei 488 de bărbați din Parlamentul României. Femeile din Parlamentul României au un IAP de aproape 55, față de cel al colegilor bărbați, de peste 33. Femeile au reușit, de asemenea, în acest an să obțină poziții cheie în fruntea celor mai mari două grupuri politice: Alina Gorghiu este copreședinte PNL, în timp ce Rovana Plumb este președintele Consiliului Național al PSD. Cele 53 de deputate sunt în medie cu 12,5% mai active decât cei 334 de deputați iar cele 13 senatoare sunt cu aproape 83% mai active în medie decât cei 154 de senatori", susține prim-vicepreședintele PNL.
Paul mai arată că senatorii, în număr de 167, sunt "în medie cu 8% mai activi decât cei 387 deputați".
"IAP pentru Camera Deputaților are o valoare medie de 37,12 și a crescut cu 51% în prezent față de rezultate obținute în urma primelor trei sesiuni parlamentare (iunie 2014). IAP mediu pentru Senat este de 40,15 și a crescut cu aproape 60% în iunie 2015 față de rezultatele obținute în iunie 2014", mai susține prim-vicepreședintele PNL.
Cât de harnice au fost reprezentantele de la Cluj în Legislativul României
În ceea ce le priveşte pe politicienele de la Cluj, Steluţa Cătăniciu fostă PDL, fostă PNL, fostă PLR, actualmente membru ALDE este cea mai puţin activă între femeile parlamentar de la Cluj.
Dintre iniţiativele sale amintim un proiect de lege privind tichetul de servicii destinat prestaţiilor casnice la domiciliu şi prestaţiilor cu caracter ocazional sau sezonier, una privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia şi o propunere legislativă privind siguranţa în unităţile de învăţământ . Ea a susţinut alături de foştii conservatori propunerea pentru declararea municipiului Turda "Oraş-martir "al Revoluţiei din decembrie 1989 şi propunerea legislativă privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Cătăniciu a susţinut 9 iniţiative în această sesiune.
Liberala Elena Uioreanu a avut peste 20 de iniţiative legislative, semnate alături de colegii săi. Din proiectele susţinute de ea amintim o propunere legislativă privind siguranţa în unităţile de învăţământ, una privind timbrul de mediu pentru autovehicule şi a semnat şi susţinut şi ea iniţiativa privind organizarea şi desfăşurarea votului prin corespondenţă al cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Pe Aurelia Crsitea (PSD) a interesat-o în mod special interzicerea fumatului în spaţiul public. De altfel, în acest sens Cristea a iniţiat un proiect pe care l-a promovat de la începutul anului până în prezent. În rest, Cristea a avut 10 iniţiative legislative în anul 2015, dintre care amintim un proiect privind realizarea unor venituri suplimentare de către unităţile medicale publice, un altul privindu-i pe veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi vaduvelor de război. Unele dintre iniţiativele sale de anul trecut au devenit între timp legi, fiind de altfel deputat din partea puterii şi bucurându-se de sprijinul majorităţii în adoptarea iniţiativelor sale.
De asemenea, înainte de a pleca în vacanţă, deputatul a semnat alături de colegii săi de partid iniţiativa privind pensiile speciale. Aceasta în ciuda faptului că, potrivit declaraţiei sale de avere, nu ar avea nevoie de venituri suplimentare. De asemenea, Cristea a susţinut patru declaraţii politice printre care şi una în care le cerea tinerilor să “ocupe Parlamentul”.