monitorulcj.ro Menu
Politică

Liberalii clujeni, despre retragerea lui Ponta de la şefia PSD: “GARGARĂ POLITICIANISTĂ”

Liderul PNL Cluj-Napoca Dan Tarcea precizează că, din păcare, autosuspendarea lui Victor Ponta din funcția din PSD reprezintă doar „o gargară politicianistă ieftină”. Ponta rămâne premier și va participa la ședințele PSD, subliniază Tarcea.

“Este clar că cel care deţine funcţia de premier conduce prin resursele bugetare și partidul. Iar Rovana Plumb este la fel de servilă pe lângă Ponta cum era Emil Bobu pe lângă Ceaușescu. Deci asistăm cu toții la un sacrificiu, însă unul de imagine, o aroganță ieftină, pentru că Ponta rămâne în continuare la butoane. Gestul său nu arată altceva în afara faptului că România ar merita un premier anchetat și urmărit penal de către DNA. Unul care aduce țării doar un dezastru de imagine, un plagiator și un inconscvent în declarații și măsuri economico-sociale. În plus, cum să-și facă Justiția datoria din moment ce Ponta beneficiază de supra-imunitate, atât ca deputat, cât și ca șef (în guvern) al șefilor Justiției - ministrul și Procurorul General – doi indivizi care și-au dat dovada obedienței până acum?”, spune liberalul.

“Singurul semnal cu adevărat bărbătesc pe care-l așteptăm, noi cei de la Cluj, din partea lui Victor Viorel Ponta este ca el să-și dea demisia din toate funcțiile și pozițiile deținute și să se pună la dispoziția Justiției. Imaginea partidului său nu poate fi mai presus de imaginea României”, spune Tarcea.