monitorulcj.ro Menu
Politică

Traseiştii se strâng într-un nou partid politic

Vineri are loc congresul de fuziune a PLR şi PC, având în vedere că au fost încheiate toate discuţiile, au fost stabilite principiile în baza cărora se va face fuziunea şi ideile politice care vor fi promovate de noul partid.

Noul partid politic care va rezulta din fuziunea PLR-PC se va numi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre cei mai mari traseişti de pe scena politică românească, a ajuns astfel la al treilea partid.

Ambiţiile noului partid

Reprezentanţii noului partid şi-au fixat drept ţintă să candideze independenţi la alegerile locale şi parlamentare, “fără alianţe” . “Noul partid va fi denumit ALDE, adică Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Noul partid va face parte din familia liberală europeană. Colegii noştri liberali care sunt la curent cu discuţiile dintre noi, i-am informat pe tot parcursul acestei perioade, despre negocierile pe care le-am avut, sunt foarte bucuroşi să ne primească în familia lor”, a spus preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu.


“Sigla este numai parţial asemănătoare ALDE. La nivel european are două personaje care se ţin mână în mână şi care reprezintă solidaritatea, pe când noi avem ca simbol un simbol care este foarte răspâdit în lumea liberală, şi anume o pasăre în zbor”, a completat Tăriceanu.

Liderii noului partid au mai spus că noua formaţiune politică va reprezenta clasa de mijloc, întreprinzătorii, profesiile liberale, pe cei care lucrează în serviciul public, în economie, subliniind că partidul va apăra şi va promova drepturile şi libertăţile individului, “puse la grea încercare de instituţii ale statului”.


Traseiştii de la Cluj

În urma fuziunii dintre PC și PLR, noua formațiune politică va avea trei reprezentanţi clujeni în Legislativul României. Este vorba despre deputaţii PC Ioan Moldovan şi Mircea Irimie, acesta din urmă fiind şi preşedinte al conservatorilor clujeni. Cei doi au trecut, după ce au ajuns în Parlament, de la PP-DD, respectiv PDL, la PC.

De asemenea, şi PLR are un deputat de la Cluj, Steluţa Cătăniciu, care a plecat de la PNL la formaţiunea lui Tăriceanu şi care iniţial a fost în PDL.  Noul partid va fi reprezentat atât în Consiliul Județean Cluj, cât și în Consiliul Local Cluj-Napoca, precum și în numeroase consilii locale din județ.


Reprezentanţii PC Cluj au anunţat deja că “susţin necondiționat” unificarea forțelor de centru-dreapta.

 

Etichete: pc plr