monitorulcj.ro Menu
Politică

Cazanciuc trece la UNPR cu tot cu portofoliul justiţiei

UNPR preia Ministerul Justiţiei, iar ministrul Robert Cazanciuc va trece de la PSD la UNPR, potrivit unor surse.

"Oficial, nu mi s-a cerut o asemenea demisie din partea premierului. Dacă mandatul meu ca ministru al Justiţiei a corespuns mandatului iniţial, preluat acum doi ani de zile, şi anume de a avea un raport de ţară mult mai bun decât până acum, de a contribui la creşterea încrederii în actul de justiţie, dacă ministrul Cazanciuc a făcut ceea ce legea îi permite să facă, această evaluare poate fi făcută de premier, poate fi făcută de Guvern şi dacă nu corespunde mandatului iniţial, evident că sunt gata să plec. Nimeni nu este de neînlocuit. Nu am avut asemenea discuţie cu premierul până în prezent", a declarat Cazanciuc, la ieşirea de la şedinţa CSM, întrebat dacă i s-a cerut demisia din funcţia de ministru al Justiţiei.

Robert Cazanciuc a mai spus că nu i-a fost făcut niciun reproş pe chestiuni concrete şi că el crede că şi-a îndeplinit mandatul.


Ulterior, premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, în contextul informaţiei că acesta s-ar putea înscrie în UNPR, că este mai eficient de când este coordonat de vicepremierul Gabriel Oprea, lider al UNPR, adăugând că, de fapt, ministrul a fost mereu în coordonarea lui Oprea.