Politică
Victor Ponta, în vizorul CSM
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru a fi făcute verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, după ce premierul Victor Ponta a făcut mai multe declaraţii referitoare la actul de justiţie, în cadrul unei emisiuni.
"Ca urmare a afirmaţiilor domnului Victor Ponta, prim ministru al României, emise în spaţiul public în cadrul emisiunii 'Ora de vârf', difuzată de postul de televiziune România TV în data de 1 iunie 2015, cu începere de la ora 20.31, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar", arată CSM, într-un comunicat de presă, transmis marţi.
Luni seara, întrebat la finalul unei emisiuni la România TV despre condamnarea lui Dragnea, Ponta a spus că el nu are voie să vorbească despre justiţie, după care a afirmat, ironic, că în acest moment există o singură putere, "iar noi ceilalţi, Guvern, Parlament, Preşedinte, facem şi noi ce putem". Ponta a continuat, spunând în aceeaşi notă: "Aţi văzut ce păţesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu ştiu ce. Vă daţi seama că judecătoarele de la Dragnea, dacă cumva îl achitau pe Dragnea, cred că erau şi arestate acum. Au dat şi ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci şi PNL a fost cu noi la suspendare".
Premierul a vorbit, la acelaşi post de televiziune şi despre Dan Şova. "Este vorba de un singur lucru - un om, cum îl cheama pe el, Şova, cere ca să fie judecat. Şi nimeni nu înţelelege de ce procurorii vor să fie arestat. Pe Şova pot să îl trimită în seara asta în judecată, însă ei nu vor asta, vor circotecă politică", a spus preşedintele PSD.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, Victor Ponta a fost întrebat despre declaraţiile făcute de fostul judecător şi fost membru CSM, Toni Neacşu, conform căruia erata din 2012, cea privind cvorumul necesar pentru adoptarea referendumului, nu a fost realizată de judecătorii Curţii Constituţionale, ci de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, de fosta şefă CSM, Oana Schmidt Hăineală, fostul şef al DNA, Daniel Morar şi de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.
"Am văzut şi eu ce a spus domnul Neacşu şi pot să vă spun că în mare parte are dreptate", a comentat premierul Ponta, referitor la afirmaţiile lui Neacşu.