monitorulcj.ro Menu
Politică

Dispreţul faţă de alegători se numeşte „cale de mijloc“: aproape 500 de parlamentari şi nu desfiinţează Senatul!

Comisia de Cod electoral a stabilit că în Legislativul viitor vor fi 308 deputaţi la care se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor şi deputaţii de diaspora şi 134 de senatori. Proiectul este un consens între ceea ce au propus reprezentanţii opoziţiei şi cei ai puterii, subliniază aleşii clujeni.

Cel mai probabil, proiectul va primi undă verde şi în plenul celor două camere ale Parlamentului. Săptămâna viitoare proiectul va ajunge la Senat şi va trebui votat şi de deputaţi înainte de vacanţa parlamentară.

Puterea şi opoziţia au făcut front comun

Aleşii clujeni- de la putere şi din opoziţie - susţin acest proiect şi subliniază faptul că este „calea de mijloc“ între mai multe propuneri care există la comisiile de specialitate.


Astfel, chiar dacă la comisiile de specialitate există mai multe proiecte depuse, printre care şi unul care propune 350 de parlamentari, la Comisia de Cod electoral a trecut varianta cu aproape 500 de aleşi.

„Există o variantă casre propune 350 de parlamentari şi care este la comisii. De asemenea, sunt voci care amintesc de referendum. Această formă despre care vorbim este un consens între mai multe variante care cuprinde toate opiniile şi este în acord şi cu Constituţia“, a declarat Alexandru Cordoş senator PSD de Cluj.


Radu Zlati, deputat PNL de Cluj subliniază acelaşi lucru.

„Noi vom vota acest proiect în această formă pentru că este un consens între putere şi opoziţie. Este adevărat, este vorba de un număr mai mare de parlamentari decât ceea ce au exprimat românii la referendum, dar şi acel referendum a fost cu titlu orientativ, nu obligatoriu. Pe de altă parte, ar trebui să modificăm Constituţia“, a spus Zlati.


Privilegiile parlamentarilor

Astfel, parlamentarii din opoziţie şi de la putere şi-au unit forţele pentru încă un proiect care îi vizează în mod direct şi este în avantajul lor. Nu ar fi prima dată când se întâmplă acest lucru. În ultima perioadă, au legiferat pentru ei. Parlamentarii se coalizează şi fac scut în faţa legii, uneori indiferent de culoarea politică. Şi totuşi, în ciuda inactivităţii lor, au emis o mulţime de pretenţă.

După ce DNA a cerut o serie de arestări în Parlamentul României, politicienii s-au gândit să îşi facă o lege „anti-arest“.


Pensiile speciale a fost una dintre ultimele pretenţii ale aleşilor, care a generat o serie de reacţii negative, la nivelul societăţii civile.

Aproape 300 de parlamentari au semnat propunenea legislativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Dintre aceştia, câţiva sunt clujeni.