monitorulcj.ro Menu
Politică

Politicienii, un nou test de obraz

După ce senatorii au votat masiv pentru îngreunarea arestării preventive, urmează ca deputaţii să dea votul final şi decisiv.

Opoziţia a dat, zilele trecute, mâna cu Puterea pentru a trece controversatul proiect privind arestul preventiv.

Nu ar fi însă prima dată când aleşii din opoziţie fac front comun cu cei de la putere pentru a trece o iniţiativă care ar putea să îi privească în mod direct pe aleşii corupţi. Rămâne astfel de văzut ce vor face deputaţii în privinţa acestui proiect.


Cum votează deputaţii din opoziţie

Proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor astfel că un vot în acest caz ar putea fi dat foarte curând, mai exact în cursul săptămânii viitioare.

„Eu aş păstra Codul Penal aşa cum este acum, nu consider că este oportună o schimbare acum, deşi consider că starea naturală a omului este libertatea.


Pe de o parte, înţeleg şi dorinţa procurorilor când vine vorba de o siguranţă în ceea ce îl priveşte pe cel urmărit.

Pe de altă parte, nu îi înţeleg pe judecători care dau aprobări pe bandă rulantă, cred că unele aspecte pot fi rezolvate, în condiţiile actuale, dacă judecătorii sunt independenţi. Eu şi colegii mei vom vota aşa cum am mai spus împotriva acestor modificări“, a spus deputatul PNL de Cluj, Radu Zlati. 


Părerile au fost împărţite în rândul  parlamentarilor clujeni, atunci când vine vorba de arestul preventiv, probe şi modificări ale Codului Penal. Săptămâna trecută, senatorul UDMR Laszlo Attila exprima un punct de vedere diferit atunci când sublinia că suspiciunea este subiectivă.

„Sunt de acord cu ceea ce se spune în privinţa probelor, adică să se ceară probe, nu suspiciuni. Din punctul meu de vedere, suspiciunea este subiectivă, dacă nu este întărită de probe“, a declarat atunci senatorul Laszlo Attila.


Parlamentarii vor să scape de arestul preventiv

Senatorii au modificat luni prin vot secret, amendamentul la Codul Penal și la cel de Procedură penală care se referă la măsurile preventive.

După ce deja zeci de parlamentari au făcut spectacol ieșind încătușați din sediul instanțelor sau al DNA, parlamentarii au găsit o soluție. Mai întâi, senatorul PSD Șerban Nicolae a depus un proiect legislativ de modificare a Codului de Procedură penală prin care dorea ca cei acuzați de fapte de corupție să nu mai fie încătușați. Luni, plenul Senatului a aprobat modificarea amendamentului la Codul Penal și cel de Procedură penală prin care „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma de „suspiciuni rezonabile” din actuala lege.


Amendamentul a fost semnat de senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Donțu și Ioan Chelaru (PSD), după ce săptămâna trecută legea a primit raport de admitere în Comisia juridică.

Astfel, senatorii au modificat alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă «suspiciunea rezonabilă » că o persoană a săvârșit o infracțiune”. Noua formulă adoptată de senatori este: „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală”.