Politică
Promisiuni târzii. “Casele din Mihai Viteazu nu vor mai fi afectate de utilajele care lucrează la autostradă”
Deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu, susţine că a obţinut mai multe promisiuni de la Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, pentru ca gospodăriile oamenilor din comuna Mihai Viteazu să nu mai fie afectate de utilajele și camioanele grele care lucrează la autostradă. Potrivit lui Rus, de azi înainte, camioanele vor utiliza drumurile naționale.
Mai mult decât atât, susţine Elena Uioreanu, ministrul Ioan Rus dă asigurări că în cazul în care şoferii nu vor respecta aceste cerințe, contractele lor vor fi reziliate de către antreprenorul general.
,,Antreprenorul a pus în vedere furnizorilor de materiale obligativitatea respectării legislației în vigoare sub sancțiunea rezilierii contractelor de furnizare. În consecință, le solicit public gospodarilor din zona Mihai Viteazu să aibă spirit civic și să vegheze la respectarea drepturilor lor legale, iar în cazul în care furnizorii de materiale pentru autostradă nu le respectă, să fotografieze mașinile, menționând data și ora la care s-au făcut fotografiile pe care, apoi, le voi înmâna personal ministrului Rus”, a precizat Elena Uioreanu.
În luna martie a acestui an, locuitorii comunei Mihai Viteazu ameninţau că vor bloca drumul naţional 75, supăraţi că locuinţele lor cedează din cauza camioanelor care lucrează la autostrada Sebes-Turda.
Articol scris de Paula Rechişan, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I