monitorulcj.ro Menu
Politică

3 ani de la căderea Guvernului Ungureanu

În urmă cu trei ani a fost semnată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, a cărui cădere a condus la instalarea Cabinetului USL. O mulţime de promisiuni au fost făcute de atunci, dar foarte puţine s-au concretizat.

Pentru clujeni, USL a însemnat „ani de pedeapsă“, cum au subliniat unii politicieni aflaţi atunci în opoziţie. După alegerile locale şi parlamentare, Clujul s-a ales cu un preşedinte de Consiliu Judeţean ajuns după gratii şi nume grele din fostul USL Cluj implicate în scandaluri de corupţie. Ultimul- cel mai proaspăt şi foarte răsunător- este cel al senatorului PSD, Alexandru Cordoş.

Ce promitea Ponta

În 2012 cabinetul condus de Victor Ponta venea cu un program de guvernare în care se vorbea din nou de scădere de taxe și impozite și de reîntregirea salariilor din sectorul bugetar.


Cu un program de guvernare care promitea, printre altele, locuri de muncă, revizuirea Constituției sau pensii și salarii mai mari, relația dintre Ponta și aliatul său de atunci, Crin Antonescu nu a rezistat nici măcar doi ani. Primul mare test politic, pe care l-a avut de trecut premierul Victor Ponta, a fost ruperea USL, scrie evz.ro.

La începutul anului 2014 Crin Antonescu anunța ruperea Uniunii. Cu toate acestea, PSD rămânea la guvernare alături de PC, UNPR și UDMR, cu o majoritate solidă în Parlament.


Cea mai mare înfrângere a lui Ponta a fost când a pierdut scaunul de Președinte al României. Totuși, Ponta continuă să conducă Guvernul.

Constituția și regionalizarea, obiective ratate

Două dintre cele mai importante proiecte promise de Guvernul Ponta au fost modificarea Constituției și regionalizarea, care nici acum nu s-au concretizat. Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției și-a reluat de curând activitatea. Potrivit unor surse parlamentare citate de evz.ro, modificările aduse ar putea fi votate, în prima Cameră sesizată, în această sesiune parlamentară, iar până la finalul anului să fie adoptată. În schimb, în ceea ce privește regionalizarea, proiectul a fost abandonat cu totul.


0 lei pentru Cluj

USL şi ulterior Guvernul Ponta a însemnat, la Cluj, 3 ani „de pedepsire“ a clujenilor, arată unii parlamentari clujeni, aflaţi în opoziţie în anii de glorie ai USL.

„Clujenii nu au votat nici USL, nici pe Victor Ponta, aşa cum s-a văzut chiar recent, la alegerile prezidenţiale, aşa că pentru clujeni au fost 3 ani de pedeapsă. Ce au mai însemnat aceşti ani? 0 lei pentru Spitalul Regional de Urgenţă, 0 lei pentru continuarea autostrăzii, niciun kilometru în plus, 0 lei pentru Sala Polivalentă de la Cluj, 0 pentru Aeroportul din Cluj sau pentru depozitul ecologic, numai vorbe goale şi promisiuni pentru clujeni. Măcar 10% dacă ar fi făcut din ce au promis“, a spus senatorul PNL de Cluj, Alin Tişe.


Ceva mai reţinuţi în declaraţii sunt parlamentarii care au ajuns în Legislativ sub sigla USL, dar care s-au trezit, între timp, în noul PNL, alături de foştii pedelişti.

Deputatul PNL de Cluj, Radu Zlati spune că atunci, la acel moment, semnarea moţiunii care a dus la căderea Guvernului Ungureanu a fost cea mai bună soluţie.


„Ultimii doi ani au însemnat pentru mine o mare dezamăgire, pentru că USL nu a făcut faţă provocărilor din afară şi din interior. Dar ca şi construcţie politică, USL a fost un mare succes. La momentul semnării moţiunii, aceea a fost cea mai bună soluţie“, a spus Radu Zlati.

Semnatarii care au ajuns după gratii

Ieri, cu ocazia împlinirii a 3 ani de la căderea Guvernului Ungureanu, premierul Victor Ponta i-a invitat pe toţi parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, a cărui cădere a condus la instalarea Cabinetului USL, să participe la Palatul Parlamentului, la un eveniment dedicat acestui moment.

În anunţul evenimentului a fost anexat şi lista celor 235 de parlamentari care au votat, în urmă cu 3 ani, moţiunea de cenzură.

Printre aceştia figurează Viorel Hrebenciuc, aflat în arest la domiciliu în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru primire de mită, Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul“, scrie ziare.com. 

În urmă cu trei ani au trişat şi au câştigat

Tot ieri, cu ocazia împlinirii a 3 ani de la căderea  Guvernului Ungureanu, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj adresat actualei puteri, pe care o acuză că în urmă cu trei ani a „trişat“ pentru a câştiga, a negociat cu „laşii“ şi i-a „cumpărat pe cei slabi“, după care s-a „înfruptat lacom“.

În ceea ce îl priveşte, Ungureanu susţine că a „riscat enorm“ şi nu a fost dispus la compromisuri, o atitudine pe care şi-o va păstra. „Continuu să am obsesia decenţei, a muncii îndârjite şi tăcute, a cumpătării şi a încrederii în viitor“, afirmă Ungureanu.

Fostul premier a trimis actuala guvernare în „notele de subsol“ ale istoriei, care urmează să fie scrisă de „românii corecţi şi cinstiţi, muncitori şi optimişti“.

„Celor curioşi şi dornici să ştie de mine le răspund astfel: n-am dispărut nicăieri. Am doar răbdare“, a avertizat Ungureanu.