monitorulcj.ro Menu
Politică

Consiliul European a agreat un document privind prevenirea fluxului migraţiei ilegale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Consiliului European extraordinar de la Bruxelles, pe tema migraţiei, că s-a agreat un document care se axează pe întărirea prezenţei în Marea Mediterană, combaterea traficului de persoane şi prevenirea fluxului de migraţie ilegală.

Consiliul European

Șeful statului a arătat că în cadrul reuniunii s-a discutat despre acţiuni în derulare şi modul în care pot fi extinse şi îmbunătăţite şi că nu s-a pus problema unei misiuni pe Marea Mediterană. Potrivit preşedintelui, ”oferirea de azil este o chestiune extrem de sensibilă deoarece nu există o legislaţie europeană în materie”.

Iohannis a mai arătat că este nevoie prin acţiuni voluntare ale statelor membre să se găsească soluţii atât pentru relocare, cât şi pentru reaşezarea migranţilor care vin pe diferite căi în Uniunea Europeană.


Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, pe tema crizei migraţiei din Marea Mediterană.

Reuniunea extraordinară a fost convocată de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.