Politică
Iohannis, la Summit UE privind criza imigranților: România, dispusă să trimită experți în zonele cu probleme
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, după încheierea Summitului european de la Bruxelles dedicat crizei imigranţilor clandestini din Africa şi Orientul Mijlociu, că România susţine majorarea bugetului agenţiei de supraveghere a frontierelor europene și că țara noastră ar fi dispusă să trimită experți în zonele cu probleme.
Şeful statului a arătat că, în intervenţia pe care a avut-o, a subliniat necesitatea solidarităţii cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, ţări riverane Mării Negre şi a arătat importanţa şi creşterii bugetului Frontex pentru acţiunile din zonă şi faptul că România sprijină acest demers.
”În intervenția avută am subliniat că este extrem important ca această chestiune să fie discutată cu ţările africane şi arabe pentru a găsi soluţiile cele mai potrivite. De asemenea, am subliniat necesitatea solidarității cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, țările care sunt riverane Mării Negre, am arătat importanța creșterii bugetului FRONTEX pentru acțiunile din zonă și faptul că noi sprijinim acest demers”, a menţionat preşedintele României, la finalul summitului de la Bruxelles
„România e foarte implicată în FRONTEX, dar este dispusă să trimită mai multi experți în zonă. De asemenea, afirmat că pe termen mediu şi lung este foarte important să se lucreze la cauza acestui fenomen, care este sărăcia din ţările din Africa. Este necesar un sprijin pe termen lung pentru a ajuta ţările din zona africană în dezvoltarea lor şi pentru a elimina astfel rădăcina acestui fenomen”, a adăugat președintele.