monitorulcj.ro Menu
Politică

Tokes sesizează PE despre strategia privind Ordinea Publică

Preşedintele CNMT europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, luni, la Cluj, că este „revoltător şi scandalos“ ca autonomia să fie asociată cu intoleranţa, rasismul, xenofobia şi extremismul.

„Simţim o ameninţare deosebită din partea organelor de stat, a MAI, după ce a fost dat publicităţii documentul privind strategia naţională de ordine publică, în care autonomia este criminalizată şi asociată cu intoleranţa, rasismul, xenofobia şi extremismul. Este revoltător şi scandalos acest lucru. Nu putem trece cu vederea faptul că autorităţile române vorbesc despre autonomie în contextul terorismului, demonizând şi criminalizând aspiraţiile comunitare. Eu voi sesiza neapărat PE despre încercarea autorităţilor româneşti de a criminaliza autonomia şi cer retragerea strategiei şi reformularea acesteia în cadrul dezbaterii publice”, a spus Tokes, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, comunitatea internaţională trebuie informată că „România violează principiile statului de drept şi autonomiei locale“.


De asemenea, el a criticat atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis „care nu vine în susţinerea autonomiei etnice, deşi este de origine săsească“.