monitorulcj.ro Menu
Politică

Seplecan cere ajutorul Prefecturii în cazul datoriilor Clujana SA

Consilierul judeţean PNL Mihai Seplecan

Datoriile Clujana SA sunt din nou subiect de discuţie în Consiliul Judeţean Cluj. Consilierul judeţean PNL Mihai Seplecan consideră că prostul management al societăţii a transformat-o într-o instituţie care, în loc să scoată profit în interesul clujenilor, funcţionează de ani de zile pe pierdere.

 „De ani de zile societatea functionează pe pierdere. De ani de zile prostul management și, nu mă sfiesc să zic asta, furtul sistematic, sunt acoperite cu bani din bugetul CJ Cluj. Anul trecut, în februarie, CJ Cluj a alimentat cu 800 de mii de lei CJ Cluj a alimentat cu 800 de mii de lei societăţii Clujana S.A., cu titlu de aport de capital social pentru ca ANAF să aprobe reeșalonarea datoriilor. Numai că decidenții CJ Cluj și cei de la Clujana, cu proverbiala lor lipsă de interes față de sarcinile care le revin ca atribuții de serviciu, nu au informat ANAF despre destinația banilor, așa că instituția statului i-a luat pur și simplu în contul veșnicelor datorii, lăsând societatea fără lichidități. Care situație a fost pusă în discuție un an mai târziu într-o ședință a CJ Cluj în care s-a luat hotărârea de a se vinde acțiuni ale societății în valoare de 840 de mii de lei și relistarea acțiunilor Clujana pe o altă piață”, afirmă Mihai Seplecan.

Acesta adaugă faptul că pierderile societății sunt foarte mari deoarece au fost mulți bani înacasați care au ajuns în alte buzunare nu în conturile societății “În 2 ani și jumătate, sub conducerea vechiului manager, de la 1 milion de euro datorii la bugetul statului, s-a ajuns la 3 milioane de euro datorii. Datoriile la furnizorii de materiale sunt mici, dar sunt probleme cu unii clienți, deoarece s-a furnizat încălțăminte și nu s-a plătit. Au fost făcute vânzări de către persoane fizice cu sacoșa la prețuri derizorii de 40-50 de lei. S-au făcut mulți bani care au intrat în buzunare străine, iar societatea este pe pierdere. Cineva din conducere știa, dar nu s-a dorit să se schimbe nimic. S-a dorit ca cineva să facă bani în detrimentul societății. Managerul a procedat cum a considerat de cuviință și a condus societatea ca pe o afacere personal”, a mai adaugat consilierul judeţean PNL Cluj.


Potrivit acestuia, fostul președinte al comitetului de audit de la Clujana SA a propus acum un an jumate revocarea din funcția de director a fostului manager pentru un management neperformant,  dar proiectul a fost respins. Ca represalii, fostul manager a emis o notă informativă, în care a interzis membrilor CA accesul la informații, așa că, în pofida legii, nimeni nu a avut acces la informatii, iar Clujana s-a transformat într-o afacere de familie.

“Urmare a celor semnalate, acum 6 luni eu am cerut public ca executivul Clujana să pună la dipoziția echipei de auditori internidocumentele necesare găsirii unei soluții economice de redresare a Clujana SA. Executivul nu apus la dispozitie nici informații, nici documente – și nimeni din CJ Cluj nu a luat nici o măsură. Fostul director al societății, cel asupra căruia planează aceste acuzațiieste membru PSD”, mai spune Mihai Seplecan.


Seplecan cere ajutorul lui Vuşcan

Mihai Seplecan cere conducerii CJ Cluj să identifice şi să tragă la răspundere persoanele care se fac vinovate de pierderile economice de la Clujana SA şi prefectului Gheorghe Vușcan să îl sprijine în demersul său de a găsi vinovaţii aşa cum s-a ocupat de proiectul de Transport Intermodal și de Centrul de Management Integrat al Deșeurilor.

“În ceea ce privește conducerea CJ Cluj, cer să facă demersurile necesare în vederea depistării celor care se fac vinovați de situția creetă, tragerea acestora la răspundere, inclusiv pecuniar și recuperarea tuturor datoriilor clienților Clujana, în cuantumul real, nu pe partipriurile fostului director (adică vânzări cu sacoșa). Îl rog pe domnul prefect Gheorghe Vușcan, ca și garant al legalității în județul Cluj, să sprijine demersul meu, să se ocupe și de problema Clujana SA așa cum, în interesul clujenilor, s-a ocupat de proiectul de Transport Intermodal și de Centrul de Management Integrat al Deșeurilor”, a mai spus consilierul judeţean PNL Cluj.