monitorulcj.ro Menu
Politică

Azi în Parlament- Alin Tişe: „Politica socială a PSD este de fapt politica jafului naţional!“

Parlamentarul clujean Alin Tişe (PNL) a susţinut miercuri, în plenul Senatului, o declaraţie politică în care a atras atenţia asupra faptului că Guvernul Ponta face acte normative cu dedicaţie, „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă“.

„Din 2012 atrag atenţia permanent, atât public prin conferinţe de presă cât şi în declaraţii politice, că la nivelul MDRAP  funcţionează un buget de stat secundar, netransparent, repartizat strict pe criterii politice, metodă care eludează tot cadrul legal şi care conduce încet dar sigur către falimentarea unităţilor administrativ-teritoriale, a comunităţilor locale, mai ales a celor mici.

Guvernul Ponta însăşi a modificat legea finanţelor publice locale prin OUG pentru ca repartizarea fondului de rezervă la dispoziţia Guvernului să se facă doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.


Acelaşi guvern şi ministerele sale încalcă vădit aceste norme.

Mai mult, aşa cum arată şi raportul Curţii de Conturi privind exerciţiul bugetar al anului 2013, cheltuiesc banii publici doar pentru studii, neurmate de construcţia efectivă a obiectivelor de investiţie, ceea ce reprezintă doar cheltuieli lipsite de eficienţă, eficacitate, nu creează plus valoare, nu contribuie la creşterea numărului locurilor de muncă. Mai mult, se vorbeşte despre achiziţii publice cu încălcarea legislaţiei sau contracte care nu cuprind clauzele obligatorii prevăzute de lege care au drept scop protejarea autorităţilor publice şi stoparea risipei.


Este din ce în ce mai clar că guvernul Ponta face acte normative cu dedicaţie, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!

În plină campanie electorală, fie pentru europarlamentare, fie pentru prezidenţiale, pentru a-şi denigra adversarii politici, acest guvern a asmuţit corpul de control pe o investiţie legală, despre care aceeaşi Curte de Conturi a dat an de an, vreme de 4-5 ani, rapoarte favorabile privind respectarea în totalitate a principiilor legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, atât autorităţii locale cât şi guvernului de la acea dată!


Acest guvern şi corpul său de poliţie politică acuză guvernul anterior că a alocat bani pentru investiţii în 2010, fără să respecte legea dată de el în 2012!

Acelaşi guvern pentru care Curtea de Conturi arată, numai în anul 2013, o pagubă de la bugetul public de 1,1 miliarde euro, cu 30% mai mult faţă de anul 2012, în care a guvernat el însuşi 8 luni!


Toate acestea demonstrează clar câteva lucruri: politica socială a PSD este de fapt politica jafului naţional, pe de o parte, şi politica pumnului în gură pentru opozanţi, pe de altă parte.

Dublul standard al guvernării, lipsa de etică, lipsa de principii, toate aservite unei puteri personale şi interesului de a desfiinţa orice persoană care face opoziţie în mod real! Aceasta este democraţia PSD!


Se conturează, din ce în ce mai clar, două lucruri: în 16 noiembrie 2014 României i-a trecut glonţul pe la ureche! Iar acest guvern trebuie să plece!“.