monitorulcj.ro Menu
Politică

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru finalizarea fuziunii locale şi stabilirea liniei politice

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a peste 1000 de delegaţi, pentru a finaliza procesul de fuziune a filialelor vechiului PNL şi fostului PDL, dar şi pentru a adopta linia politică pe care o vor urma liberalii în acest an, în special în Parlament.

sursa foto adevarul.ro

La lucrările Consiliului Naţional sunt aşteptaţi, potrivit secretarului general al PNL Gheorghe Flutur, 1.100 de delegaţi, alocaţi în mod paritar celor două foste partide. Dintre aceştia, 420 sunt membri de drept ai CN, iar 680 sunt desemnaţi de organizaţiile judeţene.

În cadrul reuniunii urmează să fie validate criteriile în funcţie de care se vor organiza comitetele executive judeţene, cu ponderi diferite ale membrilor din partea vechiului PNL şi a fostului PDL.


"La nivel judeţean vor rămâne doi co-preşedinţi până în 2017 de la fostul PNL şi fostul PDL, vor funcţiona Birourile Politice paritare judeţene, aşa cum au funcţionat şi până acum, şi propunerea nostră, a echipei politice, este înfiinţarea unor comitete executive cu un număr mai mic de membri decât birourile politice, care va avea membri în funcţie de mărirea judeţului, între 23 şi 29 de membri, la care se adaugă parlamentarii", a explicat Flutur.

Numărul de membri, ponderat, de la nivelul comitetelor executive judeţene va ţine cont de rezultatele obţinute de cele două foste partide la europarlamentare într-o proporţie de 80%, dar şi de numărul de primari care au rămas în partid după prezidenţiale, în proporţie de 20%.


De asemenea, CN va valida şi criteriile în funcţie de care se vor pondera actualele conduceriile ale organizaţiilor locale.

Totodată, Consiliul Naţional va adopta două rezoluţii politice, după cum a anunţat co-preşedintele PNL, Vasile Blaga.


Primul document priveşte linia politică a liberalilor la nivelul Parlamentului, acţiunile de opoziţie şi pregătirea strategiei pentru conturarea unei majorităţi guvernamentale care să ducă la demiterea Cabinetului Ponta. Această rezoluţie presupune validarea poziţiei PNL faţă de principalele teme politice ale primei sesiuni parlamentare, dar şi priorităţile parlamentarilor liberali.

O altă rezoluţie priveşte situaţia din teritoriu, repartizarea pe criterii politice a fondurilor de către Guvern şi refuzul organizării de alegeri parţiale, în condiţiile în care PNL s-ar afla într-un potenţial avantaj electoral.


De altfel, şedinţa Consiliului Naţional al PNL de sâmbătă este impusă de Statutul noului PNL, care menţionează că "modalitatea de funcţionare şi modul de reprezentare la nivelul structurilor judeţene şi locale pentru perioada 1 ianuarie 2015-1 ianuarie 2017 se va stabili prin hotărâre a CN în prima şedinţă de după alegerile prezidenţiale din 2014, conform unor criterii care să ţină cont de ponderea celor doua partide la nivel judetean şi local".