monitorulcj.ro Menu
Politică

Pactul pentru Apărare a fost semnat

Marți, 13 ianuarie 2015, a avut loc la Palatul Cotroceni semnarea Pactului pentru Apărare. După semnarea Pactului, Klaus Iohannis a declarat că, pentru el, acesta reprezintă un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare.

„Le arătăm, prin acest Pact, militarilor români că îi respectăm și că dorim să le îmbunătățim condițiile de muncă, prin asigurarea finanțării pentru pregătire și înzestrare”, a declarat președintele despre acordul semnat de toate partidele parlamentare. „Faptul că toți cei prezenți s-au angajat să susțină atingerea în 2017 a unui nivel de minimum de 2% din PIB pentru Apărare și să păstrăm această sumă ca un minim pentru cel puţin 10 ani arată dorința României de a avea predictibilitate în asigurarea cheltuielilor militare", a adăugat şeful statului, potrivit Digi24.ro.

Klaus Iohannis a arătat că armata poate fi un furnizor de securitate, dar și de creștere economică și a spus că, personal, vede în acest acord și un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare, în condițiile în care până acum au mai existat strategii în acest sens, dar acestea „au rămas pe hârtie”. 


Preşedintele Iohannis a explicat că „armata este un furnizor de securitate, dar poate să fie și un furnizor de dezvoltare economică, pentru că programele de înzestrare cu tehnică de luptă pot să genereze parteneriate între firmele de profil din țară și cele ale aliaților noștri, precum și investiții străine și locuri de muncă pentru români".

E momentul să arătăm azi că România este un membru responsabil în NATO, care își înțelege bine atribuțiile, a mai spus șeful statului.


„Atunci când așteptăm solidaritate din partea aliaților noștri, într-un moment dificil pentru securitatea regiunii noastre, trebuie să fim conștienți că suntem datori să mărim contribuția financiară pentru Armată. Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alături de apartenența la NATO şi la Uniunea Europeană reprezintă elementele fundamentale ale politicii noastre externe și de securitate. Vă asigur că România se va comporta ca un partener de nădejde!", a afirmat Klaus Iohannis în finalul discursului.