Politică
Klaus Iohannis: Procesul de revizuire a Constituției trebuie desăvârșit în perioada următoare
Procesul de revizuire a Constituției, de modernizare și clarificare trebuie desăvârșit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică afirmă preşedintele ales al României, Klaus Iohannis.
El arată, într-un mesaj transmis la aniversarea a 23 de ani de la adopatarea primei Constituţii a Românie după căderea regimului comunist reprezintă un moment fundamental în procesul de consolidare democratică a țării noastre.
„Astăzi putem spune că avem o Constituție care a trecut deja testul timpului. Integrarea europeană a impus anumite ajustări. Au fost însă și modificări care nu s-au dovedit cele mai fericite, după cum există și texte care au permis interpretări forțate, dincolo de spiritul actului fundamental. Tocmai de aceea procesul de revizuire a Constituției, de modernizare și clarificare trebuie desăvârșit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică, de a construi un edificiu statal mai eficient, de a întări statul de drept, dar și libertățile cetățenești.
Constituția descrie cadrul funcționării statului. În interiorul acestui cadru este important însă și comportamentul actorilor politici și sociali. Respectul față de Constituție privește nu doar textul legii fundamentale și conformarea față de acesta în toate acțiunile și deciziile. Reperul nostru permanent trebuie să fie și spiritul Constituției, care se regăsește în principii precum separarea puterilor în stat, domnia legii, respectarea drepturilor cetățenilor" afirmă Klaus Iohannis.