Politică
Schimb acid de replici între Ponta şi Iohannis în prima dezbatere televizată
Klaus Iohannis a ridicat tonul la Victor Ponta în prima dezbatere televizată de la începutul campaniei electorale.
După ce a fost întrerupt în repetate rânduri de Victor Ponta, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a răbufnit şi a ridicat tonul. „PSD-ul a fost ferm şi total împotriva introducerii acestui concept în proiectul de revizuire”, a spus Klaus Iohannis.
Victor Ponta l-a întrebat rapid. „Cine v-a spus lucrul acesta? Că n-aţi făcut parte din Comisia Parlamentară”.
Klaus Iohannis si-a pierdut calmul şi i-a răspuns premierului.
„Klaus Iohannis: Domnule Ponta, pot să vă rog să nu mă mai întrerupeţi?
Victor Ponta: Nu trebuie să ridicaţi tonul la mine!
K.I.: E posibil să nu mă mai întrerupeţi?
V.P.: Furnizaţi informaţii false. Domnule Iohannis noi nu suntem slugile dumneavoastră aici prin România”