monitorulcj.ro Menu
Politică

Mihai Seplecan acuză PSD Cluj că a ieșit la vânătoare ilegală de voturi

Președinte executiv ACL Cluj, Mihai Seplecan acuză filiala clujeană a Partidului Social Democrat că “a ieșit la vânătoare de voturi deși legea o interzice” până când Curtea Contituțională nu validează rezultatele primului tur de scrutin şi nu se publică decizia de organizare a celui de-al doilea tur.

Mihai Seplecan PSD Cluj că a început deja strângerea de semnături pentru Victor Ponta înaintea termenului legal

"Pentru Partidul Social Democrat legea a fost întotdeauna numai un impediment. Motiv pentru care au făcut tot ceea ce le-a stat în putință să o încalce, să o fenteze, să o ignore, să nu o respecte. Ei nu respectă legea, dar cer românilor să-i respecte și să le acorde votul pentru candidatul lor la prezidențiale. Adică lui Victor Viorel Ponta care și-a falsificat propria viață de până acum: un doctor fără doctorat și un procuror sub acoperire, sau cam așa ceva. PSD Cluj a ieșit la vânătoare de voturi. Asta deși legea o interzice explicit până când Curtea Contituțională nu validează rezultatele primului tur de scrutin şi nu se publică decizia de organizare a celui de-al doilea tur. În dispreț față de lege PSD Cluj și-a trimis oamenii să facă propagandă electorală pentru Victor Viorel Ponta. Dacă nu respectă legea, cum cer respectul și votul românilor?" afirmă Mihai Seplecan într-un comunicat remis presei.