Politică
Cea mai neinspirată campanie electorală pentru prezidenţiale
Mai sunt câteva zile până la primul tur al alegerilor pentru preşedinţia României, însă campania pentru acest scrutin parcă nici nu a început. În opinia sociologilor şi analiştilor politici, miza este obţinerea unui scor cât mai bun pentru renegocierea puterilor. Mai mult, unii dintre ei au subliniat, în ultimele zile, că asistăm mai degrabă la o campanie de demobilizare a electoratului decât la una de motivare.
Déjà vu,
Sociologul clujean Ioan Hosu subliniază că asistăm la o repetare a situaţiei din primăvară, referindu-se astfel la campania electorală pentru Parlamentul European. „Niciunul din candidaţii cu şanse nu oferă teme de dezbatere şi nu vedem dezbateri faţă în faţă. Cred că este de neconceput pentru candidaţii cu pretenţii să evite dezbaterile televizate. Remarcăm o inabilitate a lor de a purta un dialog. De asemenea, vedem la Klaus Iohannis că gafează, iar la Ponta vedem o incapacitate de a purta un dialog deschis. Nu mai vedem dezbateri ca în alte campanii electorale pentru prezidenţiale, în schimb, vedem lansări în fabrici şi uzine, candidaţii nu mai reuşesc să strângă săli pline de alegători. Până acum am văzut o campanie dominată de non-teme, parcă nici nu candidează pentru preşedinţia României“, comentează Ioan Hosu.
Două teme ratate
Sociologul clujean mai subliniază că cele două teme care ar fi trebuit să fie esenţiale în această campanie- politica externă şi instituţiile statutului -au fost ratate. Candidaţii au preferat, în schimb, să atingă grupuri ţintă. „Ceea ce vedem este demagogie, ar fi trebuit să fie atinse două teme- politica externă şi instituţiile statului. Dar candidaţii la preşedinţie preferă să atingă grupuri ţintă, cum sunt pensionarii, şomerii. Probabil că miza pentru cei mai importanţi patru candidaţi este scorul la aceste alegeri, care le va şi permite de altfel o renegociere a puterii. Un lucru foarte important este că tinerii nu au fost convinşi să meargă la vot, nici de data aceasta. Probabil e cea mai plată şi mai neinspirată campanie de până acum, comparativ cu ultima campanie pentru prezidenţiale. Acum, candidaţii pentru preşedinţia României ne promit autostrăzi“, mai explică Ioan Hosu.
Pensionarii, o „ţintă“ sigură
De departe, vârstnicii reprezintă cel mai activ segment al populației române atunci când sunt chemați la vot. Potrivit unei analize recentă realizată de RFI, ponderea acestei grupe de vârstă în totalul populației o face foarte influentă și, în același timp, ținta predilectă a politicienilor în goanna după voturi.
Astfel, pentru pensionari, ţinta cea mai sigură, candidaţii promit rând pe rând, tot felul de majorări. Cele mai multe promisiuni au venit din partea premierului Victor Ponta, care alături de ministrul Muncii, Rovana Plumb, au anunţat o serie de majorări precum indexarea pensiilor în 2015, majorarea indemnizațiilor pentru persoane cu dizabilități, recalcularea pensiilor pentru mineri.
Klaus Iohannis asigură că nu va tăia pensii, că va regândi din temelii întreaga structură a sistemului de pensii și că va readuce în prim plan respectul pe care societatea îl datorează celor vârstnici.
Monica Macovei este de părere că pensia este o economie personală și că nu mai trebuie privită drept ajutor de la stat. Traiul decent după pensionare este obligația statului, consideră Macovei.
Elena Udrea promite că niciodată nu vor mai fi tăiate pensii. Deși făcea parte din guvernul Boc, candidatul PMP uită că pensiile nu au fost tăiate în 2010.
„Campanie de demobilizare“ a electoratului
Analiştii politici au subliniat în ultima perioadă, că această campania electorală este mai degrabă una de „demobilizare a electoratului“, decât de motivare a acestuia.
Astfel, Raluca Boboc scria, zilele trecute, pe Facebook, că „termenul stabilit de ICCJ în dosarul Klaus Johannis vs ANI – are rolul de a demobiliza electoratul ACL“.
„Reactivarea dosarului „Referendum“ și imaginile cu persoanele aduse cu autocarul la audieri – are rolul de a demobiliza electoratul PSD/USD - electorat care, de regulă, merge la vot cu mașina/microbuzul/ autocarul, etc.
Teoria reluării alegerilor – are rolul de a ține electoratul nehotărât cât mai departe de urne“, argumenta aceasta.