monitorulcj.ro Menu
Politică

Meseriile prezidenţiabililor: majoritatea sunt absolvenţi de drept

Şase absolvenţi de drept, doi economişti, doi ingineri, un profesor de fizică şi unul de filozofie, un sociolog şi un politolog au intrat în competiţia pentru prezidenţialele din noiembrie.

Astfel, sunt absolvenţi ai Facultăţii de Drept Victor Ponta (PSD-UNPR-PC), Elena Udrea (PMP), William Brînză (Partidul Ecologist Român), Mircea Amariţei (Partidul Prodemo), precum şi candidaţii independenţi Teodor Meleşcanu şi Monica Macovei.

Klaus Iohannis (ACL) şi Kelemen Hunor (UDMR) sunt profesori, de fizică şi, respectiv, de filozofie.


Pe buletinul de vot vor figura doi ingineri: Călin Popescu Tăriceanu (independent) şi Dan Diaconescu (PPDD).

De asemenea, la prezidenţiale candidează doi economişti: Gheorghe Funar (independent) şi Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă).


Corneliu Vadim Tudor (PRM) declară că este sociolog, iar Szilagyi Zsolt (PPMT) se prezintă ca politolog.

Potrivit declaţiilor de interese depuse la Biroul Electoral Central, majoritatea candidaţilor sunt membri ai unor asociaţii şi fundaţii, sau sunt asociaţi ori acţionari la diverse societăţi comerciale.