monitorulcj.ro Menu
Politică

Mihai Seplecan: „Ce se mai aude de Centrul de Management Integrat al Deșeurilor?”

Preşedintele executiv al ACL Cluj, Mihai Seplecan, îi acuză pe cei din PSD Cluj că „au făcut tot posibilul să pună bețe în roate proiectelor privind depozitarea și valorizarea deșeurilor menajere”.

„Încă din anul 2000, de la celebra afacere Power Pack care a aruncat la gunoi 4,7 milioane de euro din banii publici, cei de la PSD Cluj par că au făcut tot posibilul să pună bețe în roate proiectelor privind depozitarea și valorizarea deșeurilor menajere.

Suntem la mai bine de o lună de când a venit expertiza tehnică cerută pentru lucrările de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor. Două săptămâni au stat și au coafat expertiza experții de la PSD Cluj. A trebuit să cer public desecretizarea rezultatelor acestei expertize și numai atunci am putut afla dimensiunea dezastrului privind calitatea lucrărilor executate acolo. Demersul meu a fost făcut pentru a se putea ajunge la o concluzie în ceea ce privește continuarea sau sistarea lucrărilor sub același contract, în așa fel încât acesta să nu fie pus în pericol și județul să nu piardă banii europeni de investiție sau, mai rău, să fim puși în situația de a returna și banii cheltuiți până acum.


Dar de atunci au mai trecut 20 de zile și nu s-a mai auzit nici măcar zgomotul unei hârtii mișcate înspre soluționarea problemelor semnalate acolo. Reamintesc faptul că experții nu s-au sfiit să declare drept “malefice” lucrările executate la CMID. Cum malefic am fost declarat și eu de către cei din PSD Cluj doar pentru că m-am apuca să le sap printre interese", a precizat Mihai Seplecan.

Problema deşeurilor din Cluj-Napoca a stârnit numeroase scandaluri în Consiliul Judeţean Cluj.


„Deci, îi întreb pe ei responsabili: ce se mai aude cu Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, ce anume ați făcut concret pentru ca acesta să fie finalizat la timp, în așa fel încât să nu se piardă această investiție, pentru a nu ne trezi cu deșeurile menajere depozitate în fața caselor clujenilor?

Depozitarea deșeurilor menajere în județul Cluj este în continuare într-o stare precară. Depozitul din cadrul proiectului de Management Integrat al Deşeurilor nu este gata – mai mult, cei responsabili cu găsirea unor soluții nu prea se înghesuie cu munca, iar vechea rampă de depozitare este închisă de către inspectorii de la mediu. S-a deschis prin protocol semnat de CJ Cluj, Primăria Cluj-Napoca și societatea Salprest o nouă rampă de stocare temporară – o soluție pe termen scurt. Ceasul ticăie, dar nimeni nu pare să vrea să-l audă.


Reamintesc că am cerut public inițierea procedurilor legale necesare ca cei care se fac vinovați de situația dezastruoasă a lucrărilor de la CMID: constructorii, responsabilii cu supervizarea, să fie identificați și puși să returneze banii încasați nemeritat pentru acest obiectiv. Nu mi se pare corect pentru cetățenii contribuabili ai Clujului ca cei care au încasat bani pentru a superviza niște lucrări declarate malefice într-o expertiză publică să se bucure în continuare de beneficii nemeritate”, a declarat Mihai Seplecan.