monitorulcj.ro Menu
Politică

Cum comentează Boc ideea suspendării lui Băsescu

Fostul premier, Emil Boc și-a exprimat, miercuri, opinia cu privire la demersul lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Emil Boc

Emil Boc a declarat că numai politicieni „iresponsabili” fac astfel de propuneri, fără să ţină cont de faptul că „joacă România la ruleta rusească”. “Mă străduiesc cu greu să nu folosesc cuvinte grele sau epitete care să denote o asemenea nebunie. Numai oameni politici iresponsabili, care nu au nimic în comun cu interesele acestei ţări, cu stabilitatea politică, cu dimensiunea de securitate a României, pot face asemenea propuneri. Sper că raţiunea va învinge şi toate aceste propuneri, care sunt doar cu menirea de a potenţa un anumit candidat, precum Tăriceanu, în campania electorală, de a ieşi în faţă cu o propunere, fără să se uite că joacă România la ruleta rusească, nu vor avea câştig. În ţara asta trebuie să fie mai mulţi oameni normali decât alţii care se gândesc numai la interese electorale şi mărunte”, a afirmat Boc.

Luni, Călin Popescu Tăriceanu anunţa că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.


Ulterior, preşedintele Băsescu a declarat, întrebat dacă a luat în calcul prelungirea mandatului, având în vedere cele două suspendări din funcţie, că, dacă va fi suspendat din nou, o va face şi "îi vor trimite mărţişoare la Cotroceni", adăugând că nu ar vrea să fie în pielea lui Victor Ponta, în turul doi.

Băsescu l-a numit pe Călin Popescu Tăriceanu “inimă zglobie şi inimă zburdalnică”.