monitorulcj.ro Menu
Politică

Corina Creţu va ocupa funcţia de comisar european pentru POLITICI REGIONALE

Europarlamentarul PSD Corina Crețu va ocupa funcţia de comisar european pentru Politici regionale

Corina Creţu va ocupa funcţia de comisar european pentru Politici regionale, a scris, pe pagina de Facebook, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Felicitări Corinei Creţu! Ea va ocupa funcţia de comisar pentru Politici regionale în Comisia Europeană. E unul dintre cele mai importante portofolii, reprezentând reuşita şi recunoaşterea României la nivel european!", scrie Zgonea.

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a trimis vineri lista comisarilor desemnaţi, fără menţionarea portofoliilor, premierului italian Matteo Renzi, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, iar din partea României este nominalizată Corina Creţu.


Consiliul Uniunii Europene urmează să îşi exprime acordul cu privire la această listă, după care ea va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Ulterior, Juncker va anunţa şi distribuirea portofoliilor şi modul în care intenţionează să organizeze activitatea următoarei Comisii Europene. Acest lucru este aşteptat în a doua jumătate a săptămânii următoare.

În următoarea etapă, Parlamentul European va trebui să îşi exprime acordul pentru întregul Colegiu al Comisarului, inclusiv Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. Acest acord este precedat de audierea comisarilor desemnaţi în comisii. După aprobarea Parlamentului European, Consiliul European numeşte oficial Comisia.