monitorulcj.ro Menu
Politică

Mihai Seplecan acuză consilierii județeni ai PSD Cluj de ipocrizie

Cosilierul județean Mihai Seplecan

Liberalul Mihai Seplecan îi acuză pe consilierii județeni ai PSD Cluj de ipocrizie și de faptul că își aduc aminte de bunăstarea clujenilor doar atunci când este în joc interesul lor personal.

„PSD Cluj și-a adus aminte că trebuie să se mai și muncească, altfel se pierd banii europeni pentru proiectele de investiții din fondurile europene atât de necesare dezvoltării durabile a județului. Când au fost invitați să respecte majoritatea nou creată la nivelul Consiliului Județean Cluj, tocmai pentru a nu pune în pericol activitatea acestei instituții și a nu se pierde bani și proiecte, au preferat să-și facă propriile jocuri politicianiste invocând chipurile legalitatea. Este de tot râsul să invoci legalitatea încercând să-l impui la conducerea CJ Cluj pe Ioan Oleleu, prin forța controlului politic exercitat de către PSD asupra Instituției Prefectului Cluj”, le transmite Mihai Seplecan politicienilor PSD Cluj prin intermediul unui comunicat de presă.

De asemenea, el a mai afirmată că, proiectul pistei de 3.500 de metri a Aeroportului Internaționale Avram Iancu este condiționat de devierea Someșului, iar Administrației Bazinale de Apă Someș Tisa i s-a cerut să includă lucrările de deviere în proiectul de amenjare a malurilor râului, pe care îl derulează în baza unei finanțări europene intermediate de Ministerul Apelor prin POS Mediu. Valoarea acestui proiect se ridică la 12 milioane de euro. De altfel, o parte din lucrări s-au realizat deja, asigurând devierea pârurilor Becaș și Murători, asfel încât prima bucată de pistă, de 2.100 de metri, să devină funcțională.


„Poate acum se întreabă și consilierii județei ai PSD Cluj cum de nu și-au pus problema pierderii acestei finanțări europene pe vremea când se luptau să falimenteze Aeroportul Internațional Cluj? Cu Aeroportul falimentat, sigur se pierdeau și banii europeni – bine că s-au zbătut consilierii ACL Cluj să nu se întâmple acest lucru”, a declarat Mihai Seplecan.

„Faptul că am arătat cât de grijulii devin cei de la PSD numai când este vorba despre propriul interes, în rest comportându-se discreționar, ca pe moșia personală, fără să judece consecințele faptelor lor, nu înseamnă că ACL Cluj nu va face tot posibilul pentru ca investiția de 12 miluioane de euro să nu se piardă. Noi nu ne jucăm copilărește, astăzi vreau, mâine nu vreau, cu bunăstarea clujenilor”, le mai atrage atenția Seplecan consilierilor județeni ai PSD Cluj.