monitorulcj.ro Menu
Politică

Papahagi: „Conducerea PMP trebuie să îşi asume greşelile strategice, inclusiv prin actul demisiei“

Fostul vicepreşedinte PMP Adrian Papahagi aminteşte că, în luna februarie, a fost singurul membru PMP care s-a opus primirii lui Marin Anton în partid, dar nu a fost susținut de niciunul dintre colegii săi atunci.

„În luna februarie a.c. am fost singurul membru PMP care s-a opus primirii domnului Marin Anton în partid. Nu am fost susținut de NICIUNUL dintre colegi atunci și am considerat potrivit să demisionez eu, dacă nu aveam susținerea partidului în această chestiune principială.

Astăzi, domnul Marin Anton a fost declarat incompatibil de ANI. S-a dovedit că am avut dreptate“, scrie Papahagi, pe facebook.  


Papahagi mai precizează că a revenit în luna mai în PMP pentru a-i sprijini pe ultima sută de metri pe colegii pe care îi stimam (Teodor Baconschi, Cristian Preda, Daniel Funeriu) și pentru a trage un ultim semnal de alarmă prin candidatura la președinția partidului.

„Am contestat în repetate rânduri opțiunile doamnei Udrea, care conducea informal partidul: spre dezastru, după cum se vede.


Se confirmă astăzi ceea ce le-am transmis foștilor colegi din PMP: cu Elena Udrea la conducere, partidul se îndreaptă spre propria desființare.

Deciziile doamnei Udrea au decredibilizat și au slăbit PMP:


- racolarea unor politicieni contestabili (Marin Anton-incompatibil, Florin Popescu-pus sub acuzare de DNA cu câteva zile înainte de a începe coordonarea campaniei electorale);
- monopolizarea la nivel de imagine a campaniei și precampaniei, în detrimentul candidaților la alegerile europene și a candidatului la alegerile prezidențiale, dl. Cristian Diaconescu;
- distorsionarea congresului PMP, unde cei agreați de doamna Udrea au candidat singuri, pe funcții negociate în prealabil;
- conducerea discreționară a partidului de la Congres încoace, care a dus la demisia multor membri PMP, ultimii plecați fiind deputații Florin Secară și Florin Gheorghe.

Dacă se dovedesc și recentele acuzații formulate de doamna Elena Băsescu, potrivit cărora doamna Elena Udrea împiedică organizațiile județene ale PMP să strângă semnături pentru candidatul Cristian Diaconescu, situația capătă dimensiuni îngrijorătoare.


Domnul Marin Anton, declarat azi incompatibil de ANI trebuie să plece din partid, iar întreaga conducere a PMP, în frunte cu Elena Udrea, trebuie să-și asume greșelile principiale și strategice comise, inclusiv prin actul demisiei“, mai scrie Papahagi.