monitorulcj.ro Menu
Politică

Klaus Iohannis, desemnat candidatul ACL pentru alegerile prezidenţiale

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost desemnat, luni, candidatul Alianţei Creştin-Liberale (ACL) pentru alegerile prezidenţiale. Iohannis a precizat că, dacă va fi ales şef de stat, va garanta direcţia occidentală, orientată spre Vest, a României, precum şi independenţa Justiţiei, precizând că în aceste două zone va gira parcursul de până acum.

"Sunt două zone în care, ca preşedinte, voi garanta parcursul de până acum şi voi apăra ceea ce s-a realizat: prima ţine de politica externă şi opţiunile noastre fundamentale – parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la NATO, UE. Putem discuta amănunte despre creşterea calitativă a participării României în aceste mecanisme, dar dorecţia spre Vest, spre Occident, statutul ei de aliat strategic sunt nenegociabile", a spus Iohannis, potrivit Mediafax.

El a spus că a doua zonă la care se referă este independenţa Justiţiei şi funcţionarea corectă a acesteia.


"Independenţa Justiţiei este fără îndoiala un câştig al ultimilor ani, care trebuie apărat şi consolidat. România occidentală nu poate funcţiona fără o Justiţie cu adevărat independentă, chiar dacă ea atinge politicieni, grupuri de interese, oameni care s-au obişnuit să folosească funcţia publică în interes personal. Preşedintele României va fi principalul garant că acest proiect este ireversibil", a mai declarat Iohannis.

Candidatul comun al ACL pentru funcţia de preşedinte al Românei a fost desemnat după ce luni au avut loc reuniuni ale PDL şi PNL, în care au fost discutate rezultatele cercetărilor sociologice realizate.


Surse democrat-liberale au precizat pentru MEDIAFAX că, potrivit sondajului comandat de PNL, Klaus Iohannis ar fi înaintea lui Cătălin Predoiu cu doar 4-5 procente, dar cu posibilitate de creştere.

"Sondajul comandat de PNL, întocmit după altă metodă, arată că Klaus Iohannis ar fi votat de aproximativ 60% din electoratul ACL, în timp ce Cătălin Predoiu de 40% din acest electorat", a mai spus sursele citate.


În ambele sondaje, PSD ar avea 37-38%, iar ACL 33-34%.

PDL a decis, cu doar un vot împotrivă (56 "pentru şi unul "împotrivă""), ca liderul PNL Klaus Iohannis să fie candidatul ACL la alegerile prezidenţiale şi, în unanimitate, ca prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu să fie candidat pentru funcţia de premier, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.