Politică
Noul şef al CJ Cluj cere suspendarea ANCHETEI de la Cluj Arena. Ce spune Alin Tişe, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Mihai Seplecan a transmis astăzi, o adresă Guvernului României - Corpului de Control al primului ministru, prin care solicită suspendarea anchetei privind Cluj Arena.
Astfel, Mihai Seplecan solicită suspendarea acţiunii de control care se desfăşoară la Consiliul Judeţean Cluj, având ca obiective verificarea modului de utilizare a sumelor alocate bugetului propriu al judeţului Cluj din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Stadion la standarde internaţionale respectând normele UEFA şi FIFA pe amplasamentul stadionului Ion Moina”.
Totodată, în adresa transmisă Guvernului s-a solicitat comunicarea temeiurilor de drept în baza căruia se desfăşoară acţiunea de control, având în vedere faptul că în Ordinul nr.108/28.07.2014 emis de Şeful Corpului de control al primului-ministru se invocă numai prevederile art. II pct 1 lit g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi, pentru modificarea unor acte, cu modificările ulterioare. Astfel, în acest articol sunt enumerate toate entităţile publice a căror activitate poate fi controlată de către Corpul de control al primului-ministru, printre acestea nefiind enumerate şi autorităţile administraţiei publice locale, ci doar instituţiile publice subordonate acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale privind regimul general al autonomiei locale, se arată într-un comunicat de presă.
“Până la lămurirea tuturor aspectelor, solicităm dispunerea suspendării acţiunii de control, urmând a ne rezerva dreptul de a nu mai comunica documentele şi informaţiile solicitate de către membrii echipei de control, în cazul în care nu se va da curs solicitării transmise”, a declarat Mihai Seplecan.
De ce se teme PSD
Înainte ca Seplecan să anunţe că a solicitat guvernului suspendarea anchetei la Cluj Arena, fostul şef al CJ, Alin Tişe, a subliniat din nou, într-o conferinţă de presă de data aceasta, că este vorba de un control „politic şi ilegal“.
Tişe a mai precizat că va depune plângere penală la Parchet, la adresa şefului Corpului de control al Guvernului, care a dispus acest control, dacă aceste abuzuri vor continua.
„Controlul Corpului de Control al primului ministru este politic şi ilegal. Totodată, Corpul de Control nu are competenţe în a controla licitații, achiziții, contracte, adiționale, plăţi făcute de un for ales al Consiliului Judeţean, care se bucură de autonomie decizională administrativă. Îi informez că nu mă intimidează şi nici nu mă sperie, întrucât am muncit corect - iar pe cei de la PSD care se ocupă de delatiuni - că de ce le este frică nu vor scapa!
Curtea de Conturi este singura competentă în acest domeniu şi nu Corpul de Control numit politic de premierul Victor Ponta.
Controlul politic rezultă însuși din ordinul nr .108/28.07.2014 care stabilește că acest corp de control politic poate controla orice, pe orice perioadă, chiar perioada anterioară alocării financiare din 28 Decembrie 2010. Culmea, nici negocierea, nici aprobarea, nici măcar plata nu le-a facut Alin Tişe! A fost o decizie colectivă a Consiliului Județean, în unanimitate“, a spus Tişe.
Deşi nu intenţionează să candideze la eventualele alegeri anticipate la județ, acestea- mai spune Tişe, îi stresează foarte tare pe social democraţi, ei „fiind impotenți politic şi administrativ şi atunci încearcă, compromiterea tuturor şi intimidarea adversarilor politici“. În opinia lui Tişe, PSD îşi doreşte să controleze şi „să pună mâna cât mai repede pe banii judeţul“.
„Am cerut conducerii actuale a Consiliului Judeţean Cluj să oprească acest control politic abuziv, care nu face decât să compromită şi acest obiectiv important al Clujului, care deja este o carte de vizită, şi care, după un an de funcţionare are profit. Controlul este ilegal şi nu poate fi acceptat de conducerea Consiliului Judeţean Cluj. Voi formula plângeri penale împotriva tuturor persoanelor responsabile de acest abuz!”, a declarat Alin Tişe, înainte ca şefia CJ să anunţe că a cerut suspendarea anchetei la Cluj Arena.
Vă reamintim, Corpul de Control al guvernului efectuează, începând de marţi dimineaţă, verificări privind modul de utilizare a celor 60 de milioane de lei alocaţi Consiliului Judeţean de Guvernul Boc, pentru construirea stadionului Cluj Arena.