monitorulcj.ro Menu
Politică

INSCOP: Ceaușescu, considerat cel mai potrivit fost președinte al României

Nicolae Ceaușescu este considerat cel mai potrivit fost președinte al României, conform rezultatelor unui barometru INSCOP.

Nicolae Ceaușescu ocupă primul loc în top, 24,7% dintre români considerându-l cel mai potrivit președinte pe care l-a avut România. Pe locul al doilea în acest clasament se situează Ion Iliescu, cu 19,1% din opțiunile publicului, Traian Băsescu — pe locul al treilea, cu 14,2%, iar Emil Constantinescu — pe patru, cu 9,7%.

Pe de altă parte, 23,9% dintre respondenți consideră că niciunul dintre cei patru nu s-a ridicat la înălțimea funcției. Proporția celor care nu au răspuns la această întrebare a fost de 8,4%.


Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, susține că datele confirmă tendința de lungă durată de îndepărtare a românilor de personajele politice ale momentului și ale istoriei recente.

"În realitate, vorbim despre o falsă pozitivare a unui Nicolae Ceaușescu care este asociat cu o perioadă percepută ca mai ordonată din punct de vedere al vieții cotidiene, dar ale cărei lipsuri s-au mai uitat. Pozitivarea relativă a lui Ceaușescu vine și în scopul evidențierii imaginii totuși defavorabile pe care publicul o are cam despre toți președinții postdecembriști ai României. Să nu uităm că spre finalul mandatelor toți aceștia au încheiat cu un nivel redus de încredere publică", adaugă Darie Cristea.


Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 1-6 iulie. Volumul eșantionului a fost de 1.055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.


Chestionarele au fost aplicate în 38 de județe și Municipiul București, într-un total de 75 de localități (orașe mari, medii și mici, comune, sate). Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensământului populației din 2011.