monitorulcj.ro Menu
Politică

Rus: Ar fi bine ca UDMR să rămână în Executiv. E un partid care sprijină guvernarea, nu o încurcă

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, spune că majoritatea formată în prezent în Parlament permite ca Guvernul să rămână în funcţiune şi fără UDMR, apreciind, totodată, că Uniunea ar trebui să rămână în Executiv deoarece "este un partid care sprijină guvernarea, nu o încurcă".

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a fost întrebat de jurnalişti, vineri, la Alba Iulia, ce se întâmplă dacă UDMR se retrage de la guvernare şi a răspuns că Uniunea ar trebui să rămână în Executiv deoarece "este un partid care sprijină guvernarea, nu o încurcă".

"UDMR va decide astăzi dacă se retrage. Dacă se retrag, nu avem nicio altă soluţie. Majoritatea din Parlament permite ca acest Guvern să rămână în funcţiune şi fără UDMR. Deci, se va merge în continuare fără ei, fără să existe, cred, alte probleme. Nu va fi o majoritate atât de solidă, dar rămâne o majoritate. Părerea mea este că ar fi foarte bine ca UDMR să rămână la guvernare, pentru că este un partid care sprijină guvernarea, nu o încurcă", a spus Ioan Rus.


Întrebat cum priveşte solicitările UDMR privind minorităţile, Ioan Rus a răspuns că i se par "normale".

"Sunt solicitări normale. Şi dumneata când ai fost mic i-ai tot cerut bani lui taică-tău, tot mai mulţi, tot mai mulţi şi el ţi-a dat cât a putut, cât s-a potrivit la capacitatea dumitale de a înţelege şi după notele pe care le-ai avut la şcoală. Ceva de genul ăsta e şi aici. Există un echilibru care trebuieşte păstrat între respectul faţă de drepturile minorităţilor şi dreptul majorităţii de a-şi expune şi ea punctul de vedere şi acel echilibru cu raţionalitate, fără ură şi fără patimă va trebui păstrat în continuare în România", a mai spus Ioan Rus.


Şedinţa Consiliului Permanent al UDMR se desfăşoară, vineri, la Cluj-Napoca, acest for urmând să decidă dacă Uniunea iese sau nu de la guvernare, iar o eventuală hotărâre de părăsire a coaliţiei ar urma să fie validată apoi în Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU).