monitorulcj.ro Menu
Politică

Congresul PNL: Doi contracandidaţi la funcţia de preşedinte şi 57 pentru 31 vicepreşedinţi. Cine candidează de la Cluj?

Congresul PNL, convocat pentru 27-28 iunie, va alege sâmbătă între doi candidaţi la poziţia de preşedinte al PNL, Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe, dar şi 31 de vicepreşedinţi din cei 57 de parlamentari, europarlamentari, aleşi locali sau lideri de filiale care s-au înscris în cursă. Din partea filialei Cluj a PNL candidează pentru vicepreşedinte europarlamentarul Norica Nicolai, senatorul Marius Petre Nicoară şi deputatul Radu Zlati.

Vacantarea funcţiei de preşedinte PNL i-a adus în competiţie pe actualul preşedinte interimar al partidului, Klaus Iohannis, şi pe senatorul Ioan Ghişe. Acesta din urmă va candida şi pentru poziţia de vicepreşedinte PNL.

Noua conducere a PNL va fi aleasă, conform noului Statut, prin vot uninominal, spre deosebire de votul de listă aplicat la ultimele alegeri ale liberalilor.


De această dată sunt supuse votului Congresului PNL 31 de funcţii de vicepreşedinte, depunându-şi candidatura 57 de pretendenţi.

Astfel, s-au înscris în cursă senatorul Teodor Atanasiu (Alba), deputatul Mihaiţă Calimente şi Tomoiagă Dumitru Marian (Arad), liderul PNL Bihor, Cornel Popa, şi fostul ministru Lucia Varga (Bihor), Stelian Dolha (Bistriţa Năsăud), liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu.


De asemenea, pentru funcţia de vicepreşedinte mai candidează preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, care este în acelaşi timp preşedintele PNL Braşov şi preşedintele Ligii Aleşilor locali ai PNL.

Şi-au mai depus candidatura Vasile Varga (Brăila), Sorin Frunzăverde şi Marcel Vela (Caraş Severin), preşedintele CJ Călăraşi şi liderul filialei judeţene, Răducu Filipescu, senatorul Iulian Dumitrescu şi deputatul Dan Motreanu.


Aproape 40 de delegaţi clujeni

Delegaţia Permanentă a PNL Cluj a decis încă de acum două săptămâni, susţinerea lui Klaus Iohannis la Congresul PNL de la sfârşitul lunii iunie pentru a candida la funcţia de preşedinte al României, iar senatorului Marius Nicoară să îi fie acordat un vot de încredere pentru a fi ales vicepreşedinte al PNL.

„Cei care vor participa la congres au fost aleşi într-o delegaţie permanentă, în funcţie de rezultatele de la alegeri. Vor fi reprezentate foarte bine toate forurile de conducere ale partidului.  Susţinerea lui Marius Nicoară pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului este un lucru bun atât pentru PNL Cluj şi pentru clujeni, cât şi la nivel naţional, astfel încât la o eventuală guvernare să obţină o funcţie de ministru, după întreaga sa activitate politică şi administrativă la nivel judeţean“, a explicat Mihai Seplecan, zilele trecute.