Politică
Cum vor vota partidele în cazul demisiei preşedintelui Traian Băsescu
Votul de miercuri din Parlament privind demisia preşedintelui Traian Băsescu în urma scandalului în care este implicat fratele său pare ă genereze tensiuni între partidele politice, mai ales în rândul Opoziţiei.
Deşi se pregătesc de fuziune, PDL şi PNL nu au reuşit să ajungă la un acord privind votul, cele două partide având poziţii diferite.
În acelaşi timp, parlamentarii PSD-UNPR vor vota pentru adoptarea declaraţiei. Partenerii lor de guvernare, UDMR , sunt încă în stand-by.
UDMR, indecisă
Astfel, reprezentanţii UDMR spun că o decizie vor lua miercuri dimineaţă, în cadrul unei şedinţe comune cu reprezentanţii Camerei Deputaţilor. „Vom decide miercuri dimineaţă cum se va vota, într-o şedinţă comună cu deputaţii. Decizia se va lua la nivelul partidului “, a declarat senatorul UDMR Laszlo Attila.
PNL, în opoziţie cu PDL
Parlamentarii PNL au adoptat, marţi, în grupurile reunite, un proiect de declaraţie distinctă de cea a lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu, dar spre deosebire de poziţia de luni a senatorilor PNL aceasta nu include o demisie şi a lui Victor Ponta.
Liberalii care acum sunt în opoziţie anunţă că vor vota pentru demisia lui Băsescu. „Vom vota pentru demisia lui Traian Băsescu, însă vor fi şi câteva amendamente“, a spus senatorul PNL Marius Nicoară.
În acelaşi timp, PDL s-a poziţionat ferm, prin vocea prim-vicepreşedintelui Cătălin Predoiu, împotriva declaraţiei vizând demisia şefului statului.
Doar o valoare de principiu, nu şi juridică
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că a propus în şedinţa coaliţiei ca declaraţia privind demisia preşedintelui Traian Băsescu să fie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului, miercuri, într-o şedinţă de plen reunit.
Tăriceanu anunţase anterior că a propus adoptarea unei declarații politice privind necesitatea demisiei de onoare a președintelui Traian Băsescu, ca urmare a scandalului de corupție în care este implicat fratele acestuia.
În opinia sa, Parlamentul, „ca for de dezbatere politică“, ar fi cel mai potrivit loc pentru a discuta despre cazul fratelui șefului statului.
El a menționat că declarația propusă are o valoare de principiu, politică, și nu una juridică.