monitorulcj.ro Menu
Politică

Când va vorbi dreapta pe o singură voce?

Sociologii atrag atenţia că dreapta va trebui să se constituie, în această vară, în jurul unei singure concepţii strategice şi să transmită un mesaj coerent, pe o singură voce.

În vara aceasta se vor bate în cuie câteva alianţe, în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Până în momentul de faţă, pe dreapta se vorbeşte de fuziuni şi se resuscitează vechi alianţe, în timp ce pe stânga se fac de asemenea, alianţe comentate cu ironie de către cei din opoziţie.

Astfel, până una alta, singura mişcare demnă de luat in seamă este posibilul mariaj dintre PDL si PNL. În opinia unor sociologi clujeni însă, fuziunea dintre cele două partide nu se va mai realiza din cauza leadership-ului. În ce priveşte stânga, aici preocuparea strategică trebuie să fie conservarea.


Dreapta trebuia să se unească „ieri“

Sociologul clujean Ioan Hosu subliniază că dreapta ar fi trebuit să se unifice deja. Însă chiar şi aşa, indiferent de ce fel de colaborare vor avea, până la toamnă cel târziu reprezentanţii dreptei vor trebui să transmit un singur mesaj, nu două cum se întâmplă acum. „Probleme sunt pe dreapta, acolo vedem două strategii, una care vizează electoratul PNL şi PDL, şi una care vizează electoratul PMP, deci pe dreapta sunt două concepţii strategice. Unificarea dreptei trebuia să aibă loc ieri. În momentul de faţă vedem doar un curent dominant format din PNL şi PDL şi celelalte partide mai mici. Dacă vor fi tot două discursuri nu vom vedea coerenţă în mesaj. În ce priveşte marea fuziune PNL şi PDL, nu cred că va avea loc, fuziunea aceasta este doar un vis, pentru că apare problema leadership-ului. Dar indiferent de ce formă de colaborare vor avea, vor trebui să se concentreze să transmită un mesaj pe o singură voce. Această vară şi toamnă vor trebui să fie ale unităţii, corenţei, mesajul de vară-toamnă va trebui transmis pe o singură voce“, a comentat Hosu.  

Stânga nu trebuie să facă greşeli majore

În ce priveşte partidele de pe stânga, acestea trebuie doar „să îşi păstreze electoratul pentru că lumea îi aşteaptă“, crede Hosu. „În primul rând, PSD nu trebuie să facă greşeli majore. Cred că preocuparea strategică a PSD trebuie să fie conservarea“, a completat Hosu.