Politică
Norica Nicolai și Marius Nicoară, surprinși de decizia lui Crin Antonescu de a nu mai candida
Vicepreședinte PNL Norica Nicolai a declarat sâmbătă despre retragerea din cursa pentru prezidențiale a lui Crin Antonescu că este un gest pe care nu și-l poate explica.
"Pentru mine decizia lui Crin Antonescu este una inexplicabilă și dați-mi voie să nu fac niciun comentariu înainte de a avea o discuție cu domnia sa și acest lucru se va întâmpla în Biroul Politic care va fi convocat luni. Întotdeauna în politică am afirmat că fiecare are filosofia propriei atitudini. Nu știu ce a generat atitudinea domnului Antonescu și pentru binele PNL mă feresc să fac comentarii în buna tradiție românească", a spus Norica Nicolai, care a participat sâmbătă la o conferință de presă a PNL Cluj, ce a avut loc după o ședință a Biroului Permanent întrunit ca urmare a arestării preventive a liderului filialei, Horea Uioreanu.
Marius Nicoară, vicepreședinte al PNL, a afirmat că decizia lui Crin Antonescu a fost o surpriză, scrie Agerpres.
"Am fost convocați luni și nu pot să comentez nimic mai mult decât că este și pentru mine o surpriză această decizie, dar până nu cunoaștem exact resorturile acesteia nu putem să comentăm. Din câte am înțeles, domnul Crin Antonescu a spus că este o demisie pe care o face pentru o coagulare certă a dreptei și pentru binele PNL. Mai mult nu știm", a declarat Marius Nicoară.
Referitor la alegerea unui nou candidat, susținut de o eventuală coaliție a forțelor de dreapta, cei doi vicepreședinți au declarat că nu există încă stabilite premisele necesare pentru a se putea face vreo propunere concretă.