monitorulcj.ro Menu
Politică

Subprefectul județului Cluj, Iuoraş Mihnea Remus, a DEMISIONAT

Foto: Prefectura județului Cluj

Subprefectul județului Cluj, Iuoraş Mihnea Remus, din partea PNL, și-a anunțat demisia vineri, 30 mai 2014, potrivit unui comunicat de presă.

Printre motivele care au stat la baza aceste decizii se află încheierea alegerilor parlamentare, afirmațiile premierului Victor Ponta potrivit cărora „oamnii promovați de PNL vor fi înlăturați din funcții” și pentru a se alătura echipei de conducere a PNL Cluj „pentru a reconstitui mișcarea liberarea clujeană, grav afectată în ultimele zile de evenimentele pe care le știm cu toții”, potrivit comunicatului remis presei.

„Am promis liderilor fostei Uniuni Social Liberale de la nivelul județului Cluj că voi ocupa această funcție până după alegerile europarlamentare, pentru a asigura desfășurarea acestora în cele mai bune condiții. Acest lucru s-a întâmplat și, după cum ați remarcat cu toții, campania și procesul electoral propriu-zis s-au desfășurat, pe tot parcursul județuluiCluj, în condiții impecabile. Consider așadar că mi-am îndeplinit cu profesionalism și această ultimă sarcină.


Am luat act, de asemenea, de declarația domnuluiVictor Ponta, Prim-ministru  al Guvernului României și Președinte al Partidului Social Democrat, confom căreia oamenii promovați din Partidul NaționalLiberal, al cărui membru am fost timp de 16 ani, vor fi îndepărtați din funcțiile pe care le ocupă la nivelul administrației centrale, respectiv locale. Consider, în aceste condiții, că e normal, firesc și onest să părăsesc această funcție.

Nu în ultimul rând, trebuie să vă informez că am fost solicitat de către domnul Marius Nicoară, senator și vicepreședinte al Partidului Național Liberal, să mă alătur noii echipe de conducere a PNL Cluj pentru a reconstrui mișcarea liberală clujeană, grav afectată din păcate, în ultimele zile, de evenimente pe care le știm cu toții”, a declarat Mihnea Iuoraș în comunicatul de presă.