Politică
PDL, în şedinţă pentru unificarea dreptei
Liderii PDL s-au întâlnit marţi într-o şedinţă pentru a discuta despre unificarea dreptei, într-o alianţă cu PNL.
Potrivit realitatea.net, oficialii PDL s-au întâlnit deja, marţi, pentru a discuta despre posibilitatea formării unei alianţe anti-PSD. Forma acestei alianţe cu PNL nu este deocamdată cunoscută.
În timp ce PSD insistă cu refacerea USL, în cealaltă tabără, liderii formaţiunilor de dreapta visează la unificarea partidelor de Opoziţie şi un candidat unic la prezidenţiale. Potrivit unor surse, liderii PNL iau în calcul inclusiv fuziunea cu PDL. Preşedintele democrat, Vasile Blaga, nu pare însă dispus la astfel de discuţii. A precizat că nu se pune problema unei fuziuni nici cu PNL şi nici cu Mişcarea Populară.
Despre o eventuală fuziune PNL- PDL au vorbit liberalii. Informaţiile au venit, neoficial din tabăra PNL, imediat după ce partidul a anunţat că îşi doreşte să adere la marea familie a Popularilor Europeni din care face parte şi PDL. Zvonurile s-au amplificat după ce s-a aflat că liderii PDL şi PNL, Vasile Blaga şi Crin Antonescu, au avut o discuţie telefonică. Despre fuziune nu s-a discutat, iar democrat liberalii dau semnale că nu ar fi de acord cu această variantă. Au însă şi o veste bună: PDL nu se va opune aderării liberalilor la grupul popularilor europeni.